Curs de conducere defensivă pentru motocicliști, la Constanța

Pasionații de două roți din Constanța au ocazia să își testeze abilitățile și să își ducă stilul de condus la un alt nivel, în cadrul unei sesiuni deschise de pregătire moto axată pe conducere defensivă, anunță IPJ Constanța.

Joi, 9 iulie, între orele 19.00 și 21.00, parcarea Secției 4 Poliție din zona Km 4-5 se transformă într-un spațiu de antrenament controlat, unde un instructor specializat din cadrul Serviciului Pregătire Profesională îi va ajuta pe participanți să își cunoască mai bine motocicleta și să reacționeze corect în fața celor mai frecvente provocări din trafic.

Este ocazia perfectă pentru a învăța cum să anticipați pericolele și cum să gestionați momentele-limită, totul sub îndrumarea unui profesionist. Pentru că siguranța nu este negociabilă, participarea la această sesiune se face obligatoriu cu echipament de protecție complet, în care casca și mănușile sunt elemente de bază„, a punctat IPJ Constanța.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal