Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța a anunțat că, în perioada 2024 – prezent, a transmis 15 pacienți către Asociația Dumbrava, organizație fondată de Viorel Pașca, aflat în prezent sub ancheta procurorilor DIICOT într-un dosar privind trafic de persoane și exploatarea unor persoane vulnerabile.
Potrivit unui comunicat transmis marți de reprezentanții unității medicale, nouă solicitări de preluare și găzduire au fost formulate de SCJU Constanța, iar alte șase de Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD.
Conducerea spitalului precizează că toți pacienții au beneficiat, pe durata internării sau a staționării în UPU, de investigațiile, tratamentele și îngrijirile medicale necesare, iar solicitările de transfer au fost făcute doar după stabilizarea stării de sănătate, în momentul în care aceștia nu mai necesitau îngrijiri medicale de specialitate.
Reprezentanții SCJU susțin că, înainte de a apela la un furnizor neguvernamental de servicii sociale, au fost parcurse toate procedurile legale pentru identificarea unei soluții de externare în siguranță. În acest sens, au fost contactate familiile sau reprezentanții legali ai pacienților, acolo unde aceștia existau, precum și instituțiile competente, respectiv Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și serviciile publice de asistență socială din cadrul autorităților locale.
Potrivit spitalului, doar în situațiile în care aceste demersuri nu au avut rezultat, din cauza lipsei locurilor disponibile sau a imposibilității preluării cazurilor, iar pacienții și-au exprimat acordul, au fost transmise solicitări către furnizori neguvernamentali de servicii sociale gratuite pentru asigurarea cazării și îngrijirii post-spitalicești.
SCJU Constanța a mai precizat că dintre cei 15 pacienți transferați ulterior în județul Bihor, trei au revenit ulterior în Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului, unde au primit îngrijirile medicale necesare, fără a mai solicita, la externare, sprijin din partea serviciilor de asistență socială.
Precizările vin în contextul anchetei desfășurate de DIICOT, în care Viorel Pașca, fondatorul Asociației Dumbrava, și mai mulți membri ai familiei sale sunt cercetați sub control judiciar pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și exploatarea persoanelor vulnerabile.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi funcționat începând din anul 2020 sub paravanul Asociației „Dumbrava DPG” (Dumnezeu Poartă de Grijă), prezentată public drept organizație umanitară, însă fără licențele necesare pentru furnizarea de servicii sociale sau medicale.
Anchetatorii susțin că persoane vulnerabile erau preluate din spitale și instituții de asistență socială din întreaga țară, iar odată ajunse în centrele administrate de asociație le-ar fi fost confiscate actele de identitate, telefoanele mobile și cardurile bancare, fiind izolate de familii și de lumea exterioară. Scopul urmărit ar fi fost obținerea veniturilor acestora, precum pensii și indemnizații, precum și a donațiilor atrase prin campanii de strângere de fonduri.
În urma perchezițiilor efectuate în județul Bihor, procurorii au identificat 409 persoane cazate în 18 imobile din localitățile Dumbrava, Tinca, Incești și Bicăcel. Conform anchetatorilor, în aceste locații ar fi fost găzduite peste 3.300 de persoane începând din 2006, dintre care aproximativ 1.020 au decedat.
Ancheta este în desfășurare, iar persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.




