Cele mai eficiente tratamente GLP-1 împotriva obezităţii provoacă şi cele mai multe efecte adverse, aceste medicamente neavând, în ansamblu, un efect dovedit asupra calităţii vieţii, conform unei ample sinteze a studiilor disponibile, publicată şi citată de AFP.
„Beneficiile cele mai importante sunt, în general, asociate cu mai multe efecte adverse, mai multe dificultăţi pentru pacienţi şi mai multe abandonuri„, au concluzionat autorii acestei analize, publicată în jurnalul ştiinţific BMJ şi realizată pe baza a peste 200 de studii privind tratamentele cu GLP-1.
Dezvoltate iniţial pentru tratarea diabetului, acestea sunt utilizate în prezent pentru a favoriza pierderea din greutate, o indicaţie în cazul căreia au demonstrat o eficacitate fără egal.
Cercetarea publicată în BMJ şi-a propus să compare tratamentele, eficacitatea şi dezavantajele acestora, în primul rând efectele secundare nedorite, printre care se numără adesea tulburări digestive precum greaţa şi vărsăturile.
Analiza arată că cele mai eficiente tratamente GLP-1 sunt tirzepatida, comercializată sub denumirea de Mounjaro de către grupul farmaceutic Eli Lilly, şi CagriSema, un medicament aflat în curs de dezvoltare de către concurentul său, Novo Nordisk, care combină molecula GLP-1 semaglutidă cu un alt principiu activ, cagrilintida. Cu aceste două tratamente, pierderea din greutate este de aproximativ 15%.
În cazul semaglutidei administrate singură, comercializată sub marca Wegovy, pierderea din greutate este de doar aproximativ 10%. În schimb, semaglutida, administrată singură, este, ca şi tirzepatida, unul dintre puţinele medicamente GLP-1 care au demonstrat rezultate cu adevărat convingătoare în reducerea riscurilor cardiovasculare, un aspect în privinţa căruia această familie de tratamente este totuşi considerată în mare măsură promiţătoare.
În general, în timp ce experţii încearcă să evalueze în ce măsură beneficiile GLP-1 justifică efectele secundare uneori grave, niciunul dintre aceste medicamente nu a demonstrat, potrivit acestui studiu, că ar îmbunătăţi în ansamblu calitatea vieţii pacienţilor. Însă, experienţa acumulată în acest domeniu rămâne încă limitată, autorii solicitând studii pe perioade mai lungi.
„Acest studiu reprezintă o etapă importantă„, au declarat, într-un comentariu independent, publicat tot în BMJ, doi experţi americani în obezitate, Hamlet Gasoyan şi Michael B. Rothberg, subliniind că acesta le permite pacienţilor şi medicilor să compare mai bine opţiunile terapeutice într-un domeniu aflat în plină evoluţie.
Miza este la fel de importantă pentru autorităţile sanitare, care trebuie să aleagă nivelul de acoperire a acestor tratamente, toate destul de costisitoare. Franţa a autorizat recent decontarea medicamentelor Wegovy şi Mounjaro, însă în conformitate cu criterii stricte care exclud un număr mare de pacienţi, notează AFP.
Sursa: Agerpres




