Aproape 150.000 de turiști sunt așteptați în acest weekend pe litoralul românesc

Litoralul românesc traversează cel mai aglomerat sfârșit de săptămână din acest sezon estival, cu un număr estimat de aproape 150.000 de turiști și un grad de ocupare al unităților de cazare de aproximativ 90%.

Potrivit Corinei Martin, secretarul general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România și președintele Patronatului RESTO Constanța, afluxul mare de vizitatori este susținut și de debutul festivalului „Beach, Please!” de la Costinești, care atrage zeci de mii de participanți.

Reprezentanții industriei ospitalității estimează că numărul turiștilor va continua să crească și în săptămâna următoare, urmând să depășească pragul de 150.000 de persoane. Unul dintre factorii care ar urma să contribuie la această creștere este deschiderea, pe 16 iulie, a resortului sezonier Nibiru, eveniment considerat un moment important pentru dezvoltarea și atractivitatea destinației Litoral România.

„Ne aflăm, în sfarsit, în cel mai aglomerat weekend al acestui sezon. Estimăm că ne apropiem de 150.000 turiști pe litoral, cu un grad de ocupare de 90%. Pentru săptămâna următoare estimăm ca vom depăși 150.000 turiști, odată cu deschiderea Resortului sezonier Nibiru“, a transmis Corina Martin.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal