Administrarea dozei a patra de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech este posibilă, la cerere, începând de luni, 16 mai, în centrele de vaccinare și în cabinetele de medicină de familie, anunță Ministerul Sănătății.
Pot solicita vaccinarea cu doza a patra persoanele care au peste 18 ani, vaccinate împotriva COVID-19 cu trei doze de vaccin de tip ARM mesager, la minimum 4 luni de la ultima doză. Recomandarea este în special pentru persoanele care au peste 60 de ani.
Dovada vaccinării cu doza a patra va fi reprezentată de adeverința de vaccinare, generată din Registrul Electronic Național de Vaccinări, sau de certificatul digital, mai precizează Ministerul Sănătății.
Discussion about this post