Autoritate Navală Română face noi precizări în cazul barjei încărcată cu cărbune, scufundată ieri, în Portul Constanța.
Imediat după scufundare s-a luat măsura preventivă a instalării unui baraj antipoluant, în vederea limitării poluării. În acest moment nu se cunosc cu exactitate cauzele scufundării barjei, acestea urmând a fi determinate în urma cercetării demarate, după descărcarea mărfii și ranfluarea barjei, anunță ANR.
Costurile operațiunilor se află în sarcina armatorului care se află deja în Portul Constanța.
Barja “RSP 2541” pavilion Germania, s-a scufundat în dana 99 a portului Constanța, marți, în jurul orelor 16.20. La momentul producerii evenimentului, barja era încărcată cu cca. 1700 tone cărbune antracit, ce avea ca destinație Portul Brčko, Bosnia-Herțegovina.
Discussion about this post