Odată cu trecerea timpului, în orașul Constanța au început să apară fabrici care ofereau oamenilor un loc de muncă. Economia și comerțul începeau să se dezvolte, iar în orașul de la malul mării au început sa-și facă apariția mori, fabrici de curăţat orez, un siloz cu uscătorie de cereale, brutării mecanice, fabrici de biscuiţi şi paste făinoase, una de liqueur, una de oţet, fabrică bomboane, rahat şi halva, una de ghiaţă, fabrică de saci, de bidoane de carton, etc.
Orașul Constanța va beneficia, datorită poziționării sale, de un comerț exterior, prin portul maritim Constanța, dar și de un comerț intern. Activitățile comerciale în principiu se desfășurau prin băcănii, dughene, prăvălii, depozite, brutării, depozit de vinuri. Vinurile erau aduse din localități, precum Oltina, Murfatlar, Niculițel și Babadag. Un alt produs pe care îl găsim este țuica de Văleni și de Pitești, iar palinca de Baia Mare o întâlnim foarte rar.
Majoritatea firmelor aveau adresa pe strada Carol, bulevardul Tomis de astăzi, care era încă de pe atunci principala arteră de circulație a orașului.
În capătul străzii, la „No. 2”, dentistul Iulian Zosmer acorda consultații între orele 8-12 și 15-18.
Croitorul Petre Marinescu își anunța clientela că s-a mutat la nr. 20.
La nr. 12, biroul tehnic „Instalația”, deținut de C. Chircorian și F. Pașenschi, executa lucrări pentru apă, canal, iluminat, aparate radio, geofoane pentru prize și baterii.
La nr. 30, magazinul S.C.E.C deschisese o expoziție permanentă de aparate electrice de menaj.
La nr. 51 („vis-à-vis de Poștă”), A. U. Bogosian vindea bilete ale Loteriei Statului, în timp ce concurentul său Marcel Rabinovitz își desfășura activitatea chiar la nr. 52, lângă magazinul Ralli Frangopol.
La nr. 62, blănăria de lux a lui S. Beizin, care se baza pe „o practică îndelungată” în Rusia, oferea cu „prețuri absolut convenabile” o mare diversitate de blănuri: Biberet, Lutru, Langer, Oposson american, Jader, Foca etc.
La nr. 64, „peste drum de Grand”, fotograful Pasculescu considera că nu are nevoie de reclamă pentru că el executa cele mai artistice și moderne fotografii.
În sfârșit, la nr. 94, ceaprăzăria „La Jean” confecționa șepci militare.
O altă stradă importantă era Traian.
La nr. 7, sucursala locală a Asigurării Românești, reprezentată de J. Macri, asigura pe toți plugarii, mari și mici împotriva grindinei, pentru a salva bucatele și a evita sărăcia.
La nr. 18-20 firma „Albania” desfășura activități de tipografie, legătorie, librărie și confecționare ștampile, vânzând și primăriilor formulare de buget nou.
La nr. 23, etaj II, pe aceeși stradă Traian, Duployen aștepta cumpărători pentru un imobil în centrul orașului.
Alți doi stomatologi, M. Diner și C. Carabatache, își aveau cabinetele pe str. Plevnei nr.1 și, respectiv, pe bulevardul Ferdinand nr.16, vis-a-vis de farmacia Miga între orele 8-12 și 14-19.
Colegul lor pediatru George Vasilescu trata copiii cu raze ultraviolete pe str. Griviței nr. 8, colț cu Scarlat Vârnav, azi Răscoala 1907, între orele 8-10 și 14-16.
Iar medicul B. Tatarsky, specializat la Berlin în afecțiunile nasului, gâtului și urechilor, azi ORL, acorda consultații în cabinetul din bulevardul Elisabeta nr.5, dispunând chiar și de telefon .
Strada Ștefan cel Mare care pe atunci se numea strada Mangaliei era plină de magazine comerciale și interesant este faptul că mărfurile erau așezate ca în târguri, adică în fața magazinelor. Comerțul se desfășura pe o paletă destul de largă de produse.
Ca și celelalte orașe ale țării, Constanța avea un obor care se afla la început în zona Cazinoului, apoi s-a mutat în apropiere de Poșta Veche, azi, aici aflându-se Muzeul de Artă Populară, în triunghiul unde se află statuia cu lupoaica. În obor se puteau găsi mărfuri diverse, animale și diferite articole. Oborul își deschidea porțile în fiecare săptămână, în ziua de marți de dimineață până seara. Specificul oborului era prin contractări de animale și vânzări de cereale.
În orașul Constanța nu se desfășurau doar activități comerciale, economice, ci și de relaxare. Astfel, constănțenii mergeau la teatru ELPIS, și după primul război mondial și la teatrul Tranulis. Acestea au fost amplasate în locuri vizibile și aici au rămas până azi. Spectacolele erau odată pe săptămână. La teatru se venea cu trăsura și autobuzul. Costul unui bilet era de 10-15-20 de Lei, în condițiile în care salariul era în jur de 280 lei, după primul război mondial. Elevii plăteau 2,50-3 lei la film și erau numai pentru ei filme documentare.
Presa constănțeană aloca spațiu publicitar pentru o informare a cetățenilor și o reclamă pentru acești antreprenori!
AUTOR: Prof.dr. Răzvan-Raul Ivan/ EDITOR: Natalia Vrânceanu
Discussion about this post