35 de camere de audiere, care să ofere un mediu liniștit, vor fi amenajate pentru minorii care au fost victimele unor infracţiuni sexuale, a anunţat Mihai Paşca, secretar de stat în Ministerul Justiţiei. Inițiativa face parte dintr-un proiect mai amplu, demarat de Ministerul Justiției și finanțat cu fonduri norvegiene, în total 2 milioane de euro.
Oficialul Ministerului Justiției a menţionat că aceste audieri vor fi înregistrate audio-video, iar în încăpere cu victima se va afla un psiholog.
„Audierea se va desfăşura după o anumită procedură care să ţină separate părţile, să existe cât mai puţine persoane participante în încăpere cu minorul în momentul audierii. Totodată, aceasta urmând să se facă în prezenţa unui psiholog care să gestioneze în conformitate cu starea copilului această audiere. Aceste audieri vor fi înregistrate audio-video, cu dotarea de care aceste camere se vor bucura, tocmai pentru ca să se reducă, pe cât posibil, necesitatea ulterioară a reaudierii, fiind, pe cât posibil, urmărită o depoziţie exhaustivă a minorului, urmând ca revederea înregistrării audio-video a respectivei declaraţii să fie suficientă pentru aflarea adevărului şi pentru clarificarea tuturor elementelor pe care le urmăreşte procurorul şi ulterior judecătorul”, a explicat Paşca.
Paşca a adăugat că şi Consiliul Superior al Magistraturii desfăşoară un proiect, „în parte” oarecum similar, şi urmează să fie amenajate 25 de astfel de camere de audiere.
„Ţinta noastră şi a instituţiilor implicate este ca în final să nu mai existe niciun judeţ şi niciun municipiu reşedinţă de judeţ fără o astfel de cameră de audiere”, a mai spus Pașca.
La rândul său, Adrian Bulgaru, director executiv la Institutul Român pentru Drepturile Omului, a făcut referire la necesitatea oferirii de consiliere şi terapie copiilor instituţionalizaţi.
„Din discuţiile cu reprezentanţii Consiliului Tinerilor Instituţionalizaţi, am înţeles că se ştie foarte clar ceea ce se întâmplă în centre, doar că tinerii nu au curajul să expună public ceea ce se întâmplă acolo. De aceea, credem că ar trebui să existe mai multe audieri pentru şefii din centre, la sesizările mass-media, dar trebuie audiaţi şi tinerii, şi pentru a avea o reprezentare cât mai clară asupra fenomenelor care au loc în cadrul centrelor credem că tinerii trebuie să fie asistaţi din exterior şi nu însoţiţi de personalul care lucrează în centre, pentru că există o legătură emoţională şi atunci nu exprimă cu claritate ceea ce se întâmplă în centre”, a punctat Bulgaru.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post