În săptămâna care a debutat cu cea mai deprimantă zi din an, Blue Monday, în prag de week-end ne consolează Ziua Îmbrățișărilor.
Sărbătoarea a apărut pentru prima oară în Statele Unite, în anul 1986, apoi s-a răspândit în toată lumea. Într-o perioadă considerată de mulți deprimantă, psihologii chiar recomandă să ne bucurăm de îmbrățișări.
Apropierea fizică este benefică pentru sănătate, după cum arată și studiile. O cercetare făcută la Universitatea Harvard în 2014 a demonstrat că îmbrățișările dese și care durează mai mult de 20 de secunde cresc nivelul de hormoni ai fericirii (dopamină, oxitocină și endorfină) și scad cortizolul, hormonul asociat stresului.
În plus, potrivit unui alt studiu, ar ajuta și la un somn mai odihnitor, dar și la întărirea imunității, tot prin intermediul oxitocinei. Nu în ultimul rând, îmbrățișările reduc tensiunea arterială și protejează inima, spun cercetătorii.
Tot în 21 ianuarie sunt sărbătorite și ziua veverițelor, dar și cea a pantalonilor de trening.
Discussion about this post