Veo Worldwide Services, compania prezentă deja de peste șapte ani în Constanța, s-a mutat într-un nou sediu, mai modern și mai accesibil, situat pe bulevardul Ferdinand numărul 53. Pentru că planurile companiei sunt să se extindă în orașul de la malul mării, locația aleasă este mai spațioasă și totodată mai atractivă din punct de vedere al tehnologiei. În biroul din Constanța lucrează în prezent 74 de angajați vorbitori de limbi străine, dar compania și-a propus să recruteze încă 100 de persoane.
Cu peste 15 ani de activitate de succes, și peste 900 de angajați, în sediile din România, Moldova, Polonia, Bulgaria, Tunisia și Ucraina, VEO Worldwide Services este o companie multinaţională specializată în oferirea de servicii de clearance B2B.
Principalul domeniul de activitate al companiei este clearance-ul, sau destocajul, care presupune achiziţionarea la nivel european a stocurilor nevândute ale furnizorilor și care reprezintă un blocaj, activitate realizată de buyerii și prospectorii companiei.
“Oferim soluții furnizorilor atunci când nu-și mai pot valorifica mărfurile pe piața tradițională. Furnizorul se găsește cu un stoc de marfă care nu era prevăzut, nu are ce să facă cu el. Atunci intervenim noi. Intervenim pentru a le oferi o soluție, pentru a-și diminua pierderile, pentru a-și putea continua activitatea, pentru a putea să investească, mai degrabă, în noile colecții, în activitatea lor și pentru a nu rămâne blocați cu o problemă la ei. Asta înseamnă destocajul. Aici intervine Veo, aici intervin buyerii noștri (…) Asta facem în 34 de țări din Europa”, susține Olga Baniţa, membru board Veo Worldwide Services.
Când a început povestea VEO, acum 15 ani, compania a pornit cu doi colaboratori și oferea servicii suport (contabilitate, controlling, IT) pentru partenerul ei francez, NOZ.
“NOZ are propriile platforme logistice pe teritoriul Franței și în afara Franței. Astăzi sunt lunar peste 2.5 milioane de clienți care calcă pragul magazinelor NOZ și o cifră de afaceri care crește cu cifre procentuale an de an. NOZ a fost înființat acum 45 de ani și are peste 6000 de angajaţi, atât în Franța, cât și în afara Franței, și un portofoliu de furnizori de peste 180.000 în toată lumea”, mai declară Olga Banița.
Treptat, Veo și-a extins domeniile de activitate, începând din ce în ce mai multe proiecte, și-a dezvoltat, de asemenea, o arie de business în comerț și astfel a devenit o companie de clearance, cu peste 900 de angajaţi.
Veo și-a propus să fie o companie competitivă și totodată să reușsească să negocieze cele mai bune prețuri pentru mărfurile achiziționate. Viziunea companiei este zero-risipă, sau no-waste.
“Practic, îi dăm o nouă șansă acelui produs. Doar că nu se limitează doar la conceptul strict de business legat de mărfuri. Este o viziune care ne ghidează în tot ceea ce facem astăzi. Asta veți vedea și în cultura noastră organizațională. Asta încercăm în sediile noastre, în stilul nostru de viață”, spune Olga Banița.
Deși în biroul din Constanța lucrează în prezent 74 de persoane, compania vrea să se extindă și își dorește să mai recruteze încă 100 de oameni dornici să activeze în domeniu. Ei nu trebuie să aibă neapărat o mulțime de diplome sau ani de experiență, pentru că Veo le oferă tot suportul și toată pregătirea. Aici vine în ajutor Academia DARE, care este partenerul strategic al companiei, cel care este responsabil de zona de recrutare, de selecție, formare și coaching a candidaților.
“Obiectivul DARE este ca tot ceea ce facem noi aici de fapt să susțină misiunea și viziunea companiei Veo. Nu poți ajunge lider global, fără să ai oamenii potriviți la locul potrivit”, afirmă Elena Dumitru, DARE Management Comittee Member.
“Ne dorim pe cineva dornic, dinamic, comunicativ, dornic să evolueze, cu sau fără experiență”, spune Olga Banița.
Angajații Veo sunt împărțiți pe departamente, în funcție de limba străină pe care o vorbesc. Birourile lor au un aer proaspăt, tineresc și dinamic, în același timp. Chiar dacă sunt foarte agrenați în activitatea lor, atmosfera este una relaxată. Sunt foarte încântați de ce fac și susțin că munca în cadrul Veo le oferă o mulțime de beneficii, printre care și călătoritul.
“Bucuria de a călători, de a încheia business poate cu cele mai mari fabrici din lume, cu oameni influenți. Este o companie în cadrul căreia te poți dezvolta, dacă îți place ce faci. Merg la târguri internaționale foarte des, dar cel mai des merg în Portugalia”, susține o angajată din echipa vorbitorilor de limba portugheză.
Pe lângă călătorii și interacțiunea cu oameni experimentați din toate domeniile, angajații se bucură și de venituri foarte atractive. Aceștia primesc bonusuri în funcție de contractele pe care le încheie, care pot ajunge și la câteva mii de euro pe lună. Chiar și cei fără experiență se bucură de tot suportul din partea întregii echipe.
“Majoritatea dintre ei vin fără o experiență anterioară și atunci credem astăzi că este mult mai ușor în momentul în care e în aceeași sală cu trainerul, are acea formare în cadrul companiei DARE, după care e acompaniat de un coach, până la 6 luni de zile, după care urcă încă un etaj pentru a integra ce a învățat”, mai spune Olga Banița.
Pentru a atrage mai mulți angajați, Veo și-a propus să organizeze o mulțime de evenimente de recrutare.
“Nu ne dorim un Boom, ci ne dorim stabilitate și ne dorim creștere sustenabilă și constantă. Lucrurile acestea nu se pot realiza altfel decât prin evenimentele de recrutare. Ne-am propus în acest an să avem 42 de evenimente de recrutare în care exact acest lucru facem promovăm compania, promovăm acest job, le dăm posibilitatea celor care nu cunosc atât de bine domeniul să afle înainte de a intra și de a se angaja. În acest sens, lucrăm cu 18 coach și traineri certificați. Aici, în sediul din Constanța avem patru astfel de coach și traineri”, susține Elena Dumitru.
Noul sediu Veo este extrem de atractiv pentru cei care lucrează acolo. Pe lângă faptul că are un design modern, colorat, cu o mulțime de mesaje motivaționale peste tot, are și câteva elemente pe care, cu siguranță, oricine și le-ar dori la locul de munca. Fiind o clădire cu trei etaje, la subsol există o o sală de mese care arată ca un mic restaurant, o bucătărie spațioasă care te face să te simți ca acasă și…surpriza cea mai mare, o cameră de recreere, unde angajații se pot relaxa, pot citi și chiar să joace foosball. Frecvent se organizează tot felul de concursuri sau campionate de foosball, cu premii și suprize.
Următorul eveniment de recrutare din Constanța va avea loc în perioada 17-18 iunie, iar cei interesați pot aplica online.
Discussion about this post