Președintele României, Klaus Iohannis, îl va primi vineri, 17 iunie 2022, pe Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Pe lângă convorbirile oficiale, cei doi șefi de stat se vor întâlni cu militarii români, belgieni și din celelalte țări aliate, desfășurați pe teritoriul României.
Vizita Majestății Sale Philippe, Regele Belgienilor se desfășoară pe fondul unui dialog bilateral consolidat la nivel înalt și al cooperării strânse româno-belgiene în domeniul apărării, mai ales în contextul participării Regatului Belgiei cu un contingent la Grupul de luptă NATO din România.
Președintele României și Regele Belgienilor vor avea un schimb de opinii privind temele prioritare ale agendei bilaterale și modalitățile de aprofundare a cooperării în plan european și internațional. Va fi acordată o atenție deosebită crizei din Ucraina și impactului său multidimensional. În contextul crizei umanitare provocate de agresiunea armată a Federației Ruse, se va discuta și despre măsurile de asistență pentru Ucraina și sprijinirea refugiaților ucraineni, inclusiv prin hub-ul umanitar de la Suceava, transmite Administrația Prezidențială.
Cei doi șefi de stat vor aborda și întărirea sprijinului pentru Republica Moldova, în condițiile în care aceasta se confruntă cu provocări multiple generate de efectele agresiunii ruse împotriva Ucrainei, inclusiv găzduirea unui număr foarte mare de refugiați.
Discussion about this post