Unde e lege chiar nu e loc de tocmeală, însă mulți par să nu înțeleagă acest aspect. Astfel, pentru că a fost încălcată legislația privind accesul în Grindul Chituc, arie protejată a Deltei Dunării, poliția a deschis dosar penal.
Accesul autovehiculelor de transport și utilaje este interzis pe suprafața ariilor naturale protejate, în afara drumurilor publice, a drumurilor forestiere pe care accesul nu este interzis prin semne sau bariere și a terenurilor special amenajate și semnalizate în acest scop.
„Este inacceptabil că o arie protejată, parte din patrimoniul UNESCO, să fie distrusă datorită nepăsării. (…) Echipele de control ale Ministerului Mediului au constatat încălcări grave ale legislației pe Grindul Chituc, aflat în zona de strictă protecție a Rezervației Biosferei Delta Dunării, respectiv porțiunea de drum Vadu-Edighiol-Periboina, în apropierea lucrărilor pentru înlocuirea echipamentului aferent sistemelor de stavile”, a precizat ministrul mediului, Tanczos Barna, care a explicat că au fost luate măsuri.
„În luna mai am contactat Ministerul afacerilor Interne pentru a ne oferi sprijin în supravegherea și controlul permanent al zonei de acces în aria strict protejată. În luna iunie Ministerul Afacerilor Interne m-a informat că s-a deschis un dosar penal din cauza nerespectării prevederilor legale în domeniu”, a mai precizat ministrul.
În urma mai multor sesizări și constatări privind încălcări ale interdicției de acces auto pe coronamentul Grindului Chituc, ARBDD a restricționat complet accesul în zonă, prin instalarea unei bariere auto.
Discussion about this post