Funcțională din luna august 2017, Pupa Beach, din stațiunea Mamaia, este destinată persoanelor cu dizabilități. Plaja a atras în stațiunea Mamaia un număr foarte mare de persoane cu nevoi speciale, din țară, dar și de peste hotare.
În acest sezon există pe plajă și două scaune flotabile dedicate în special persoanelor cu dizabilități locomotorii. Prima plajă din România pentru persoanele cu dizabilități a fost creată în cadrul proiectului „Plajă și Mare pentru TOȚI”, cu ajutorul unor sponsori.
Anul trecut au fost accesibilizate și două plaje din Năvodari și Mangalia, iar anul acesta încă o plajă în stațiunea Mamaia.
„În anul 2021 am reușit să ne extindem și să accesibilizăm încă două plaje: Plaja Ancuței din Năvodari, și Plaja Lebedelor din Mangalia. În acest sezon estival, pe aceste plaje veți găsi câte un scaun flotabil pentru persoane cu dizabilități. Mai mult, anul acesta am reușit să mai adaugăm încă o plajă, Blanco Beach din stațiunea Mamaia, în lista plajelor accesibilitate de pe litoralul Mării Negre, unde vă așteaptă un scaun flotabil.”, informează reprezentanții Asociației Împreună pentru Viitor Constanța.
Redăm mai jos impresii ale unor persoane care au folosit plajele acccesibilizate de pe litoralul românesc.
„Numele meu este Aurel și sunt din Rm. Vâlcea. Folosesc plaja de la Pupa Beach, Mamaia, destinată persoanelor cu dizabilități în fiecare an, de la inaugurare. […] În fiecare an s-au întâmplat schimbări, majoritatea în bine, probleme sunt încă la locurile de parcare a automobilelor persoanelor cu nevoi speciale unde le gasim ocupate de mașini care ar trebui să parcheze în altă parte.”
„Sunt Mioara din București și în calitate de părinte al unui tânăr cu dizabilități fizice țin să mulțumesc foarte mult și să îmi exprim recunoștința Asociației Împreună pentru Viitorul Constanța care s-a implicat în accesibilizarea plajelor de pe litoralul românesc.”
„Suntem Luminița și Daniel, părinții lui Daniel din Hunedoara. Daniel este în căruț de când s-a născut. Este un „copil” adult (are 21 de ani) și este o bucurie să îl avem. Ne bucurăm nespus de plaja amenajată corespunzator. Salutăm această inițiativă și MULȚUMIM! Da, Mulțumim pentru că sunt persoane care se gândesc și pun în fapt lucruri concrete care ne fac nouă „Viața” mai bună și mai ușoară”.
Discussion about this post