În 2005, Rezoluţia privind comemorarea Holocaustului (60/7) a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a desemnat data de 27 ianuarie ca Zi internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului. La 27 ianuarie 1945, forţele aliate au eliberat lagărul de concentrare şi de exterminare Auschwitz-Birkenau, informează Agerpres.
Cu prilejul Zilei internaţionale de comemorare a victimelor Holocaustului sunt organizate în fiecare an o serie de manifestări şi de activităţi la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York şi la birourile ONU din întreaga lume.
În 2022, tema care ghidează comemorarea şi educaţia despre Holocaust este „Memory, Dignity and Justice”.
Comemorarea şi educaţia despre Holocaust sunt imperative globale în al treilea deceniu al secolului XXI, transmite ONU. Tema încurajează acţiunea de a nega ura, de a întări solidaritatea şi a promova compasiunea. Potrivit site-ului Organizației Națiunilor Unite, programul de informare „Holocaustul şi Naţiunile Unite” este o expresie a angajamentului ONU de a promova drepturile omului, de a combate antisemitismul şi rasismul şi de a preveni un viitor genocid.
BBC a realizat în 2015 o filmare spectaculoasă cu drona la lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau, locul numit și „infernul pe pământ”:
În 2021, tema privind comemorarea Holocaustului a fost „Facing the Aftermath: Recovery and Reconstitution after the Holocaust”.
Aceasta a avut în vedere măsurile luate imediat după Holocaust pentru a începe procesul de recuperare şi reconstituire a indivizilor, comunităţii şi sistemelor de justiţie.
La ceremonia dedicată acestei zile organizată marți, 25 ianuarie 2022, la Templul Coral din București, au participat și președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă și alți lideri politici.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post