În prima săptămână de activitate, inspectorii Autorității Naționale Sanitară Veterinară și Siguranța Alimentelor care activează în cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2022”, au verificat 200 de unități de alimentație publică și de vânzare din stațiunile de pe litoralul Mării Negre. Pentru abaterile de la legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, constatate cu ocazia acestor controale, au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 443.600 de lei.
De asemenea, a fost confiscată și o cantitate de 149 de kg de produse alimentare improprii consumului uman (carne materie primă, produse finite), care au fost dirijate către unități de neutralizare. Totodată, cu prilejul acestor controale, inspectorii au oferit și consiliere operatorilor economici verificați.
Dintre principalele nereguli constatate, ANSVSA menționează:
- comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor;
- ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării și valorificării, precum și comercializarea acestora neetichetate potrivit legislației în vigoare;
- condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție;
- depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.
Discussion about this post