Studiu: Peste 83% dintre români susțin orientarea către UE, SUA și NATO iar 8% cred în orientarea către Rusia și China

Peste 83% dintre români consideră că, în următoarele decenii, România trebuie să urmeze direcţia Vest (UE, SUA, NATO) din punct de vedere al alianţelor politice şi militare, arată un sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, la comanda STRATEGIC Thinking Group.

Conform cercetării realizate în perioada 23 mai – 14 iunie, un procent de 83,5% dintre cei chestionaţi sunt de părere că țara noastră trebuie să se îndrepte spre UE, SUA, NATO, în timp ce 8% consideră că România ar trebui să se îndrepte către Rusia, China.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.500 de respondenţi, în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de mediul privat şi având drept parteneri academici Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Bucureşti, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi.

În acest context, aproape două treimi (65,8%) dintre subiecţii sondajului cred că NATO va rămâne principala garanţie de securitate a României pe termen lung, în timp ce 29% au o părere contrarie.
 
De asemenea, în opinia a 70,9% dintre români, în viitor Armata ţării ar trebui să se mărească, în timp ce 23,2% sunt de părerea că ar trebui să rămână la fel ca acum, iar 3,5% consideră că aceasta ar trebui să se micşoreze.

Preşedintele Strategic Thinking Group, Remus Ioan Ştefureac, a declarat că „Proiectul Agenda România 2050” îşi propune demararea unei conversaţii naţionale despre politici publice esenţiale pe termen lung având ca punct de plecare opiniile românilor culese printr-o serie de sondaje de opinie naţionale. 

Lumea de astăzi a ieşit din paradigma blocurilor geopolitice stabile ale secolului XX şi s-a schimbat semnificativ prin fragmentarea intereselor şi multiplicarea relaţiilor internaţionale bilaterale, prin creşterea disparităţilor economice şi sociale, dar şi prin avansul tehnologic rapid şi interdependenţele circuitelor globale logistice. În contextul unei perioade dominate de riscurile de securitate globale generate de intervenţia militară nelegitimă a Federaţiei Ruse în Ucraina, dar şi după cei doi ani de restricţii pandemice şi intrarea într-o criză energetică generalizată, românii, ca şi ceilalţi europeni, resimt acut nevoia de siguranţă, în raport cu care instituţiile publice sunt chemate să ofere mai multe mecanisme de stabilitate şi securitate”, a precizat rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea.

Sursă: Agerpres

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal