Două autoturisme, în valoare de circa 200.000 lei, căutate de autorităţile din alte state au fost depistate de poliţiştii de frontieră la un român şi un ucrainean, unul pe raza municipiului Tulcea, celălat în Punctul de trecere al Frontierei Negru Vodă.
Una dintre maşini, căutată printr-o alertă introdusă de autorităţile din Italia, era în posesia unui tulcean de 22 de ani. Autoturismul marca BMW, figura în bazele de date ca bun căutat în vederea confiscării.
Cel de-al doilea autoturism, tot marca BMW a fost descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, în posesia unui cetățean ucrainean. Mașina figura ca bun furat în bazele de date ale Interpol.
În ambele cazuri se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tăinuire.
Ambele autoturisme, evaluate la aproximativ 200.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul instituției.
sursa: Agerpres
Discussion about this post