O echipă formată din 30 de angajați ai fabricii Heineken România din Constanța, producătoare a berii Neumarkt, și voluntari ai Let’s Do It Romania au făcut sâmbătă curățenie în zona Cheile Dobrogei.
Acțiunea face parte din campania recent lansată de producătorul de bere – „Bărbați pe care te poți baza”, care vizează încurajarea comportamentelor responsabile, inclusiv grija față de mediul înconjurător, și este prima din cele 4 evenimente de acest fel, planificate în zone din apropierea fabricilor sale.
Timp de 6 ore, echipa a adunat peste 70 de saci de deșeuri, cu o capacitate de 120 litri fiecare. Acestea au fost preluate de o societate de salubrizare.
„Prin campania noastră recent lansată, Bărbați pe care te poți baza, ne dorim să oferim un exemplu, să încurajăm fiecare consumator să se gândească la mediul înconjurător și la cum îl poate păstra cât mai curat. Mă bucură foarte mult că azi am reușit să strângem atât de multe deșeuri, datorită echipei Neumarkt® și a voluntarilor Let’s Do It Romania. Este doar începutul – în următoarea perioadă vom continua cu acțiuni de curățenie în alte trei zone din țară. Vrem să încurajăm consumatorii să ducă mai departe această implicare și grijă față de mediu”, a declarat Mihai Pascu, Directorul fabricii din Constanța a Heineken Romania.
Coordonatorul județean al Let’s Do It Romania a punctat faptul că obiectivul voluntarilor este acela de a reduce cantitatea de deșeuri aruncate la întâmplare.
„Viziunea noastră este să reducem cât mai mult cantitatea de deșeuri aruncate la întâmplare în natură și orice acțiune de curățare este o bucurie pentru noi și un prilej de a simți că mai facem un pas pentru a ne atinge obiectivul. Le mulțumim voluntarilor care au participat la curățenia de astăzi pentru implicare și pentru faptul că sunt parte din schimbarea în bine”, a declarat Cosmin Bârzan, Coordonator județean Let’s Do It Romania.







