Zi de foc în administrația locală a Constanței! Astăzi a avut loc ședința de Consiliu Local, care a hotărât soarta taxei parcărilor pe timp de noapte. Deși a fost un eveniment mult așteptat de toată lumea, primarul Vergil Chițac a ales să nu ia parte la ședință și și-a luat concediu. L-a lăsat în locul lui pe viceprimarul Ionuț Rusu. După două ore de dezbateri aprinse, în care consilierii locali s-au bătut în amendamente, a fost luată și decizia finală: taxa de parcare a fost suspendată, dar nu până la sfârșitul anului, așa cum au propus o parte din consilieri, ci până la 15 septembrie. Surpriza zilei a venit, culmea, de la inițiatorii proiectului, o parte din oamenii lui Chițac, care au ales să se abțină de la vot.
Pe ordinea de zi s-a aflat un singur proiect de hotărâre, care urmărește „suspendarea obligativității tarifului de parcare din municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, zilnic între orele 20.00 și 08.00, până pe 15 septembrie inclusiv.”
Ulterior, s-a revenit cu un amendament, care propunea ca și termen data de 31 decembrie 2022.
Primul amendament propus de PSD a fost suspendarea totală a taxei de parcare pe timp de zi și de noapte, până la 15 septembrie. Cu 7 voturi pentru, unul împotrivă și 17 abțineri, acesta nu a trecut.
Cel de-al doilea a fost suspendarea taxei de parcare între orele 20:00 și 08:00, până la sfârșitul anului, proiect care a trecut.
Proiectul în varianta finală: se suspendă plata parcării în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia, până la 31 decembrie 2022, în intervalul orar 20.00 – 08.00, a picat la vot. Au fost doar 10 voturi „pentru” și 14 abțineri.
Deși consilierii PSD au militat întodeauna pentru schimbarea regulamentului parcărilor, inițiat de actuala administrație locală, astăzi au decis să se abțină de la votarea proiectului final, pentru că, declară aceștia, ei și-au dorit suspendarea totală a taxei de parcare pe timpul verii, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.
Costin Răsăuțeanu, despre proiectul de modificare a Regulamentului parcărilor: „Este dezamăgitor și tardiv”
În cadrul ședinței, consilierul PSD Constanța Costin Răsăuțeanu a ținut să atragă atenția asupra unor aspecte pe care atât el, cât și colegii săi de partid, le consideră în dezavantajul constănțenilor, al turiștilor și al operatorilor economici.
„Dacă nu ar fi de râs ar fi de plâns, că ne crucim așa de felul în care reușiți să comunicați. Nu înțelegem cum de, după atâta timp, totuși, de 2 ani de zile de când ați preluat conducerea orașului, nu ați reușit să găsiți o cale de comunicare astfel încât să respectați jurământul pe care l-ați făcut atunci când ați preluat conducerea acestui oraș, jurământ față de constănțeni. Grupul Partidului Social Democrat își exprimă profunda dezamăgire pentru modul în care bâjbâie administrația Chițac/Ovanesian USR-PNL, cum vreți dumneavoastră să îi spuneți. Este incredibil cum de ați înțeles dumneavoastră, cei care ați ajuns astăzi să conduceți orașul, să guvernați unul din cele mai importante municipii din țară, un oraș care are nevoi specifice, este un oraș turistic, este un oraș care are nevoie de abordări, mai ales în acest context economic-social, după doi ani de pandemie, un context pe care dumneavoastră trebuia să îl anticipați. Și o să vă spun de ce. Eu cred că de anul trecut de când noi, PSD Constanța, grupul consilierilor PSD am votat împotriva acestui regulament, pe care dumneavoastră cei de la PNL și USR l-ați votat la propunerea lui Chițac, noi atunci am atras atenția și am spus așa: oameni buni, cu tot respectul, pentru că sunteți reprezentanții constănțenilor în consiliul local, așa cum suntem și noi, și atunci noi trebuie să găsim soluții cu echilibru, cu înțelepciune, astfel încât orgoliile și interesele personale sau de partid să fie lăsate de o parte”, susține Costin Răsăuțeanu.
Consilierul PSD a subliniat faptul că numărul mic de turiști de anul acesta nu este o surpriză și că primarul Chițac ar fi trebuit să se fi gândit în avans la niște soluții.
„Noi am spus acum un an de zile că nu sunt bune tarifele astea, sunt exagerate, va veni criza peste noi, se vor scumpi toate, puterea de cumpărare va scădea, trebuie să anticipăm niște măsuri pentru domeniul de afaceri, să venim cu niște facilități, să scădem tarifele semnificativ la parcare pentru că îi vom goni, îi vom alunga pe turiști. Ceea ce s-a și întâmplat, pentru că efectul de anul acesta este rezultatul deciziilor pe care le-ați luat dumneavoastră, PNL și USR, împreună cu domnul primar, atunci când ați aprobat tarifele astea exagerate. Au venit turiștii anul trecut, s-au crucit când au văzut tarifele și au zis, la anul nu mai venim, și s-a întâmplat lucrul acesta. Plus, adăugăm un alt argument: creșterea prețurilor, scumpirea tuturor produselor, serviciilor, astea trebuiau să fie anticipate și administrația asta Chițac/Ovanesian, că am înțeles că doamna Ovanesian este autorul acestui regulament. Este o problemă extrem de importantă, din păcate noi asistăm acum la un conflict între dumneavoastră, vă bateți în amendamente, care mai de care copiate după proiectul PSD de anul trecut și duceți în derizoriu interesul constănțenilor”, adaugă Răsăuțeanu.
Tot el a punctat faptul că operatorii economici trebuiau consultați înainte de începerea sezonului estival.
„Ne batem joc de constănțeni cu o măsură pe care dumneavoastră, administrația actuală, o propuneți tardiv. Duceți în derizoriu interesul operatorilor economici pe care trebuia să îi chemați la discuții înainte de începerea sezonului estival și să îi întrebați: domne ce trebuie să facem noi, ca să vă fie bine dumneavoastră, ca să vă puteți plăti taxele și impozitele pentru a avea bani la buget”, a completat consilierul PSD.
Costin Răsăuțeanu a prezentat și amendamentele PSD. Astfel că social democrații doresc să reducă tarifele din Zona 0, vor gratuitate în ceea ce privește parcarea pe timp de noapte și desființarea Zonei 0.
„Dincolo de acest aspect se propun niște amendamente și grupul PSD se va abține din mai multe considerente: acum două luni grupul PSD a depus proiect de hotărâre în același spirit pe care l-am avut atunci când am depus amendamentele pe care le-am depus la proiectul pentru parcări. În proiectul acela noi am spus așa: vrem reducerea tarifelor pe Zona 0, în oraș și în Mamaia, vrem gratuitate noaptea în Mamaia și în oraș, vrem să desființăm Zona 2, vrem să avem pe Zona 1, tarif de 1,5 lei cu TVA cu tot. Nu s-a întâmplat nimic, nu s-a spus nimic”, a completat Răsăuțeanu.
De asemenea, mai punctează faptul că primarul Vergil Chițac încearcă să îl copieze pe edilul Mangaliei, însă doar pe jumătate, iar consilierii USR, tot ceea ce ar încerca să facă este de fapt stingerea unui „incendiu” provocat tot de ei.
„Am atras atenția de două luni, că urmează să ne aflăm într-o situație exact cum ne aflăm acum, unde turiștii au ocolit strațiunea Mamaia și s-au dus la Mangalia pentru că primarul de acolo a înțeles că trebuie să facă ceva, ce am spus noi de luni de zile. Acum primarul de la Constanța spune: hai să fac și eu ce face primarul de la Mangalia, dar face pe jumătate. Păi cum să aprobăm noi, sau să fim de acord cu o măsură care este mai mult dezamăgitoare și prea mult întârziată ca să mai ajute la ceva, în forma asta prezentată. Și nu mai zic de amendamentul celor de la USR , care nu face decât să vină într-un mod ipocrit și demagogic, să repare o greșeală tardivă, dar o greșeală care oricum nu trebuia reparată așa, și trebuia să venim cu astfel de amendamente atunci când noi am propus, și s-a probat ceea ce noi am zis. Deci dumneavoastră ați creat un „incendiu” și acum vreți să dați impresia lumii și a mass-mediei că veniți să îl stingeți. Cam despre asta este problema. Deci noi ne vom abține la amendamente și suntem împotriva acestui proiect, care nu face decât să dezamăgească, să păcălească, un proiect tardiv, și care nu respectă spiritul proiectului de hotărâre depus de Partidul Social Democrat”, a completat acesta.
De celalaltă parte, primarul Vergil Chițac a reacționat virulent spunând că „astăzi, consilierii locali PSD, au sfidat și logica, și bunul-simț”.
„Astăzi, consilierii locali PSD au sfidat și logica, și bunul-simț. Au sfidat Constanța și v-au sfidat pe dumneavoastră. Au venit deciși să îngroape o inițiativă, nimic mai mult, nimic în folosul comunității. Așa înțeleg domniile lor că se face administrație: printr-un concurs ieftin de populism, presărat cu numere de circ și gaguri, pentru mulțimi. Dar nu-i nimic. Țin să-i anunț că nu voi lua parte la acrobațiile lor ieftine. Aceste ultime zbateri nu fac decât să ne convingă că stârpirea cuibului pesedist a făcut și va face Constanței mult bine. Epoca lor s-a stins”, este mesajul transmis de primarul Constanței.
Reacția edilului ne pune pe gânduri. Oare din cuibul despre care vorbește nu fac parte și „soldații” lui, care s-au abținut astăzi de la votarea proiectului?
Discussion about this post