România riscă să nu mai poată participa la viitorul ciclu de programe ale Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), dacă nu vă plăti cel puţîn 63 de milioane de euro din datoria de 102 de milioane de euro către acest for, a atras atenţia, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja.
„Prin 2018, (…) România şi-a pierdut dreptul de vot în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene, un caz singular, nefericit la nivelul structurii ESA. S-a întâmplat asta ca urmare a faptului că România nu a efectuat anumite plăţi pe care ESA le aştepta în perioada 2017 – 2019. Ulterior, România a făcut anumite plăţi, dar nu a reuşit să recupereze tot ceea ce datora şi atunci ne regăsim la nivelul zilei de astăzi cu o datorie de 102 de milioane de euro, cu dreptul de vot în continuare suspendat şi (…) cu perspectiva sumbră de a nu putea participa la viitorul ciclu de trei ani de programe ale Agenţiei Spaţiale Europene, dacă nu va reuşi să achite sumele solicitate”, a precizat Burduja în cadrul unui eveniment organizat de Agenţia Spaţială Română cu sprijinul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării.
„Un ban direcţionat spre cercetare, inovare nu este o cheltuială, este o investiţie în viitorul acestei ţări şi în viitorul economiei acestei ţări şi asta ne arată exemplul altor state foarte înţelepte, care au ales să îşi aloce 3-4% din PIB către Cercetare. Noi suntem la 0,7”, a adăugat ministrul.
Potrivit lui Burduja, România are o imagine bună în acest domeniu la nivel internaţional.
„România, în cadrul unui proces participativ, a îndeplinit şase zone de specializare inteligentă, inclusiv domeniul aerospaţial, deci este un domeniu de interes strategic pentru economia românească, pentru viitorul României. Vorbim despre fonduri, investiţii care au generat un factor de multiplicare mare, adică, la fiecare leu investit în economie, discutăm de un factor de la 4 la 12-14 de multiplicare”, a subliniat ministrul.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post