Organizația municipală PSD Constanța, mai bogată cu 4.100 de noi membri

Se îngroașă rândurile Organizației Municipale a PSD Constanța. Președintele organizației, Ion Dumitrache, a anunțat 4.100 de noi membri, înscriși cu adeziune.

Rezultatul vine ca urmare a întânirilor cu cetățenii și a discuțiilor purtate cu aceștia în teren, spune liderul PSD municipiul Constanța.

A fost o muncă de echipă, în care m-am implicat total și am susținut-o în permanență. Alături de social democrații de la municipiu, am fost prezent în toate cartierele Constanței. La fiecare întâlnire, reprezentanții Organizației Municipale PSD Constanța au discutat cu oamenii, le-au ascultat păsurile și, nu în ultimul rând, au căutat soluții pentru problemele acestora. A fost dorința fiecăruia dintre noi de a fi cât mai aproape de cetățeni în această perioadă complicată din punct de vedere economic și geo-strategic, precum și intenția de a promova valorile social-democrației”, a transmis Ion Dumitrache, pe pagina de facebook a organizației.

În același mesaj, președintele Organizației Municipale PSD Constanța a ținut să mulțumească întregii echipe pentru sprijinul acordat în acțiunea de cooptare de noi membri, stabilind totodată și următoarele obiective, pe termen mediu.

Fără dumneavoastră nimic nu ar fi fost posibil! Vă mulțumesc pentru ce ați făcut, dar și pentru ce veți face. Avem multe de realizat în continuare, ținta pe termen scurt fiind cooptarea unui număr și mai mare de constănțeni în organizația nostră. Ținta pe termen mediu este evidentă: Câștigarea alegerilor locale în 2024, precum și a celorlalte scrutine care se vor desfășura în acel an!”, a fost mesajul transmis membrilor Biroului Permanent Municipal, coordonatorilor de zone și subzone, președinților și membrilor Organizațiilor Locale.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal