Salvatorii intervin în aceste momente la un accident rutier produs în urmă cu puțin timp la intrare în comuna Ostrov, județul Constanța.
Din informațiile transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgențe (ISU) „Dobrogea” Constanța, un microbuz cu 7 persoane a intrat într-o remorcă încărcată cu baloți.
La fața locului intervine PTS Băneasa, Detașamentul Cernavodă cu un echipaj SMURD B, Detașamentul Medgidia cu o autospecială de transport personal și victime multiple și trei echipaje de tip B ale Serviciului Județean de Ambulanță.
Potrivit salvatorilor, în urma impactului au rezultat două persoane inconștiente. Dintre acestea, una este încarcerată, lucrându-se la extragerea sa.
Ceilalți pasageri au coborât din autoturism, fiind conștienți și cooperanți.
Momentan nu se cunosc mai multe informații referitoare la cauzele accidentului.
UPDATE
„Astăzi, în jurul orei 22:00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 3 în localitatea Ostrov. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un microbuz și o remorcă tractată de un tractor. În urma accidentului a rezultat decesul la fața locului a unui pasager și rănirea ușoară a altuia, ambii aflându-se în microbuz”, au transmis reprezentanții ISU Constanța, în urma intervenției.






