Ziua Internațională a Tineretului este marcată în fiecare an pe 12 august, concentrându-se asupra dificultăților cu care se confruntă unii tineri din întreaga lume. Astfel, jumătate dintre copiii cu vârste cuprinse între șase și 13 ani nu au abilități de bază de citire și matematică, iar sărăcia în copilărie este încă o problemă răspândită la nivel mondial.
Creată de Organizația Națiunilor Unite (ONU) pentru a contribui la conștientizarea acestor probleme, obiectivul zilei este de a amplifica mesajul despre nevoia de acțiuni la nivelul tuturor generațiilor pentru a atinge Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) și a nu lăsa pe nimeni în urmă.
„Solidaritatea între generații este esențială pentru dezvoltarea durabilă. Pe măsură ce parcurgem cel de-al treilea an al pandemiei COVID-19, este deosebit de important să recunoaștem și să abordăm aceste bariere legate de vârstă pentru a «reconstrui mai bine» într-un mod care să valorifice punctele forte și cunoștințele tuturor generațiilor”, transmit reprezentanții ONU.
Totodată, cu ocazia acestei zile, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, dedicat celebrării Zilei Internaționale a Tineretului și în România.
„La mulți ani, tinerilor! Azi este ziua voastră, a tuturor tinerilor din lume. Din 1999 încoace, în fiecare zi de 12 August sărbătorim Ziua Internațională a Tineretului. Vă prețuiesc și vă sprijin pentru că știu că fără voi nu putem aduce schimbarea. Țin cont de părerile voastre și am luat decizii după ce v-am consultat. Împreună am reușit una dintre cele mai mari realizări, aprobarea Legii Tinerilor. În sfârșit, există un document care îi apară și sprijină pe tineri, dar care obligă și autoritățile să le acorde acestora importanța cuvenită. Tot împreună vom reuși realizarea Strategiei naționale a tinerilor”, a declarat Gabriela Firea.
Potrivit acesteia, au fost aprobate două proiecte majore, numite „Family Start” – ajutorul financiar, sub forma unui credit garantat de stat, pentru familiile la început de drum și „Student Invest” – ajutorul financiar, sub forma unui credit garantat de stat, pentru studenții din România.
În ceea ce privește Concursul Național de Proiecte pentru Tineri și Studențești, în cadrul acestuia au fost înscrise 53 de proiecte pentru tineri și 36 de proiecte pentru studenți. Cele mai bune urmează să primească finanțare din partea ministerului.
„În România, serbăm astăzi un sfert din populație pentru că avem peste 5,5 milioane de tineri, între 14 și 35 de ani, potrivit ultimelor date statistice”, a adăugat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea.
Discussion about this post