Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice în România, pentru această perioadă în următoarele patru săptămâni, respectiv în intervalul 15 august – 12 septembrie. În ceea ce privește cantitățile de precipitații, meteorologii estimează că acestea se vor situa în general în jurul celor normale, în întreaga țară.
În săptămâna 15.08.2022 – 22.08.2022, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va în general excedentar în jumătatea estică a țării, precum și la munte, dar și local deficitar în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal.
Pentru intervalul 22.08.2022 – 29.08.2022, se estimează că temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, în timp ce cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile.
La început de septembrie, în săptămâna 29.08.2022 – 05.09.2022, temperaturile medii se vor situa peste cele normale pentru această perioadă, în toată țara, dar mai ales în regiunile vestice, iar regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
În intervalul 05.09.2022 – 12.09.2022, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale, la nivelul întregii țări.
Discussion about this post