Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat astăzi, 12 august, activități de informare, avertizând cetățenii să își ia măsuri de prevenire astfel încât să nu devină victime ale infracțiunii de înșelăciune prin metoda „accidentul”.
Specific acestui mod de operare este faptul că persoanele sunt contactate telefonic, de regulă pe postul telefonic fix, de către necunoscuți, care prin atribuirea unor calități false și relatând diferite pretexte, încearcă să le inducă în eroare, solicitându-le sume de bani importante.
Concret, modului de operare denumit „accidentul”, îi este caracteristic faptul că prin intermediul unor apeluri telefonice, persoanelor contactate li se solicită diferite sume de bani în scopul de a achita o intervenție chirurgicală care urmează a fi suferită de către membri apropiați de familie sau al plății unor despăgubiri ca urmare a unui accident suferit de aceștia. În acest context, sub pretextul acoperirii costului tratamentului medical, al intervenției chirurgicale ori a plății despăgubirilor, sunt solicitate sume importante de bani, chiar și de mii de euro.
Cetățenii sunt informați că în situația în care vreun membru de familie ar fi implicat în vreun accident rutier ori de altă natură, atunci vor fi anunțați de către persoane oficiale, iar dacă alte surse le transmit informația înainte ca aceasta să le parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acțiune. În niciun caz să nu de-a crezare unor „povești” anunțate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială de medic, avocat etc. sau care se dau drept ruda accidentată, ci să verifice informația printr-un apel la numărul de telefon al persoanei în cauză sau al rudei/cunoștinței care a avut pretinsul accident, pe numărul de telefon pe care îl au deja, nu pe numărul oferit de persoana necunoscută și să sesizeze poliția.
Pentru a nu cădea pradă unor astfel de infracțiuni, polițiștii vă recomandă:
- verificați dacă situația prezentată este reală (cereți date despre unitatea medicală, de poliție sau de parchet unde s-ar afla ruda implicată și sunați la acea unitate pentru confirmare);
- nu aveți încredere în persoane străine, oricât de binevoitoare ar părea. Escrocii mizează tocmai pe reacția dumneavoastră emoțională puternică, de moment, la aflarea veștii;
- cu toate că cel care vă sună “vă recomandă” să fiți discret sau vă spune că nu puteți lua legătura direct cu ruda dumneavoastră deoarece autoritățile i-au ridicat telefonul, nu aveți încredere în ceea ce vă spune. Trebuie să știți că reprezentanții medicali, ai poliției sau ai parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale celor bolnavi, implicați în accidente rutiere sau de altă natură;
- verificați autenticitatea celor afirmate prin alte căi, respectiv contactarea persoanei în cauză sau a unei rude/cunoștințe pe numărul de telefon pe care îl aveți dumneavoastră, nu pe numărul oferit de persoana necunoscută;
- nu furnizați informații despre membrii familiei dvs. sau alte date cu caracter personal, indiferent de calitatea invocată de interlocutor (avocat, medic etc.);
- nu dați sau nu depuneți bani în conturi bancare sau prin servicii de transfer rapid, unor persoane necunoscute, indiferent de motivul invocate;
- în niciun caz, nu acceptați o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un polițist;
- anunțați imediat Poliția la numărul de urgență “112”.
Discussion about this post