Tulcea: O nouă rundă de atribuire online a locurilor de parcare, încheiată 

Procedura de atribuire online a locurilor de parcare de reședință din zonele: Str. Podgoriilor (de la Enel – intersecție Str. Iuliu Maniu), Str. Portului, Str. Mărășești s-a încheiat ieri, au anunțat autoritățile locale.

Au fost 616 locuri disponibile și 527 ce cereri depuse. Locuri de parcare rezervate au fost 478, astfel: 430 prin atribuire directă (o singură cerere pe loc) și 48 de locuri licitate (cel puțin două cereri pe loc). În final, 138 de locuri au rămas libere. 

În 5 zile lucrătoare vor fi verificate documentele depuse, iar persoanele validate și declarate câștigătoare vor avea de achitat contravaloarea licitaței și/sau tariful anual în 5 zile lucrătoare de la data înștiințării. 

Pentru locurile de parcare rămase libere după finalizarea primei etape de atribuire, se va organiza o nouă sesiune, la care vor avea acces și locatarii persoane fizice sau juridice din imobilele apropiate care nu au primit locuri în parcarea de reședință aferentă acestora, situate la cel mult 100 m de limita blocului, dar și posesorii celui de-al doilea autoturism”, precizează autoritățile locale. 

Următoarele zone vizate pentru atribuirea locurilor de parcare vor fi anunțate cu cel puțin 7 zile înaintea deschiderii sesiunii.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal