Constănțenii pasionați de literatură și romantism sunt așteptați astăzi, 29 august, la o conversație despre dragoste și poezie, despre miracolele și metaforele vieții, respectiv despre prietenie. Evenimentul va avea loc începând cu ora 18:00, la sediul Bibliotecii Județene I. N. Roman din Constanța, situat pe strada Mircea cel Bătrân 104A.
Dialogul va fi moderat de doctorul Corina-Mihaela Apostoleanu, avându-le ca invitate pe scriitoarele Dara Codescu, Alice Năstase Buciuta și Angelica Lambru.
Totodată, în cadrul evenimentului vor fi dezvăluite și povești din spatele câtorva cărți, precum: „Darmen Tango” de Simona Catrina, „Trei proaste” de Dara Codescu și Alice Năstase Cuciuta, respectiv antologiile „Cele mai frumoase miracole” și „Cele mai frumoase minuni”, alături de antologia de versuri traduse în limba spaniolă, „Mujer en la aduana”, realizată de Angelica Lambru.
Nu în ultimul rând, va fi prezentată și cartea autoarei Marinela Drop, „Dacă nu poți să mergi, încearcă să zbori”, transmit organizatorii evenimentului.






