În această dimineață, pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru scoaterea unui cal prins în noroi. Animalul avea picioarele îngropate complet și nu se putea mișca. Dacă s-ar fi încercat extragerea lui, animalul ar fi riscat să fie grav rănit, așa că cea mai bună soluție a fost să se sape în jurul lui pentru a mai elibera din noroiul care îl acoperea și a-l asigura cu furtunurile.
Efortul salvatorilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” a fost unul uriaș, întrucât nu s-au putut folosi lopețile. Noroiul era foarte cleios și se lipea, așa că au fost nevoiți să sape în jurul calului cu mâinile goale.
Timp de oră și jumătate, pompierii au săpat continuu și au scos cu mâinile o cantitate impresionantă de noroi. Nu au avut vreme de odihnă, deoarece animalul se afla acolo de mai bine de o oră, în bătaia soarelui, fără să poată bea apă.
În sprijin, Primăria Cernavodă a trimis un buldoexcavator pentru a trage animalul, autospeciala de stingere neputând înainta până la locul intervenției din cauza noroiului. Misiunea a fost una încheiată cu succes, iar calul a fost salvat și redat proprietarului.
Discussion about this post