Zece deputaţi care au demisionat din USR constituie grupul parlamentar REPER

Senatul şi Camera Deputaţilor au început astăzi, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului. 10 deputaţi care au părăsit grupul USR au informat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, în privinţa constituirii grupului parlamentar REPER, documentul fiind trimis la Comisia juridică pentru un punct de vedere.

În baza dispoziţiilor art.13 din cadrul Regulamentului Camerei Deputaţilor, vă aducem la cunoştinţă prin prezenta decizia de constituire în cadrul Camerei Deputaţilor a grupului parlamentar REPER compus din cei 10 deputaţi independenţi semnatari ai prezentei informări ca formă de exercitare a dreptului prevăzut de către dispoziţiile art. 64, alin 3 din Constituţia României. Menţionăm că deputaţii semnatari au fost aleşi în cadrul alegerilor din decembrie 2020 din partea Alianţei Electorale USR PLUS, iar la momentul actual nu sunt membri ai niciunui partid politic”, se precizează în document.

Pe lista semnatarilor se află: Cristian Paul Ichim, Cristina Rizea, Daniel Toda, Lorant Zoltan Sas, Oana Cambera, Simina Tulbure, Alin Prunean, Andrei Lupu, Tudor Benga şi Cătălin Teniţă.

 sursa: Agerpres      

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal