Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța reamintesc cetățenilor că este bine să își ia măsuri de precauție pentru a nu deveni victime ale infracțiunii de înșelăciune prin metoda „accidentul”.
Modul de operare numit “accidentul” se referă la apelurile telefonice efectuate de către infractori, care, atribuindu-și identități false, solicită persoanelor contactate sume de bani pentru așa- zisa achitare a unei intervenții chirurgicale de care membri apropiați ai familiei ar avea nevoie sau a unor despăgubiri ca urmare a unui accident suferit de aceștia. Sumele solicitate sunt importante, fiind vorba uneori de mii de euro.
Oamenii legi reamintesc constănțenilor că în situația în care o persoană ar fi implicată în vreun accident, cei apropiați ar fi anunțați de către persoane oficiale. În cazul în care alte surse le transmit informația înainte de o informare oficială, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acțiune, printr-un apel la numărul de telefon al persoanei în cauză sau al unei rude/cunoștințe, nu pe numărul oferit de persoana necunoscută.
Pentru a nu cădea pradă unor astfel de infracțiuni, reprezentanții IPJ Constanța vă recomandă:
-verificați dacă situația prezentată este reală! (cereți date despre unitatea medicală, de poliție sau de parchet unde s-ar afla ruda implicată și sunați la acea unitate pentru confirmare);
-nu aveți încredere în persoane străine, oricât de binevoitoare ar părea! Escrocii mizează tocmai pe reacția dvs. emoțională puternică, de moment, la aflarea veștii;
-cu toate că cel care vă sună “vă recomandă” să fiți discret sau vă spune că nu puteți lua legătura direct cu ruda d-voastră deoarece autoritățile i-au ridicat telefonul, nu aveți încredere în ceea ce vă spune! Trebuie să știți că reprezentanții medicali, ai poliției sau ai parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale celor bolnavi, implicați în accidente rutiere sau de altă natură;
-verificați autenticitatea celor afirmate prin alte căi, respectiv contactarea persoanei în cauză sau a unei rude/cunoștințe pe numărul de telefon pe care îl aveți dumneavoastră, nu pe numărul oferit de persoana necunoscută;
-nu furnizați informații despre membrii familiei dvs. sau alte date cu caracter personal, indiferent de calitatea invocată de interlocutor (avocat, medic etc.);
-nu dați sau nu depuneți bani în conturi bancare sau prin servicii de transfer rapid, unor persoane necunoscute, indiferent de motivul invocate;
-în niciun caz, nu acceptați o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un polițist;
-anuntați imediat Poliția la numărul de urgență “112”!
Discussion about this post