Să mergi, o superputere de care nu suntem conștienți. Libertatea de a te ridica din pat și de a pleca oriunde vrei, cât te țin picioarele! Ce dar, trecut la și altele, în confortul sănătății noastre. Trăiesc însă printre noi semeni ce și-au pierdut această binecuvântare, puterea de a merge. Unul dintre ei este Andrei Valentin, un tânăr care nu poate să-și plimbe copilul de cinci ani prin parc, așa cum tot visează. Află ce i s-a întâmplat constănțeanului și cum îl putem ajuta, din rândurile următoare: Căzătura care i-a schimbat viața
Într-o zi senină, când era liber de la hipermarket-ul unde lucra, Andrei Valentin a hotărât să se urce pe acoperișul casei sale. Trebuie să repare ceva la el. Nu știa însă că decizia avea să-l arunce într-un cărucior cu rotile.
„Făceam curat pe casă, anul trecut, în luna mai, pe 24. Nu o să uit ziua. Atunci am suferit o comoție din cauza soarelui și am căzut inconștient, de pe acoperiș. Mi-am fracturat colana în două locuri, coastele, au fost perforați plămânii. Eram terminat!“, ne povestește Andrei, despre momentul care i-a schimbat viața. Situația lui era atât de gravă, încât medicii din Constanța nu l-au putut opera.
„Am fost dus la Spitalul Județean Constanța și de acolo mi-au spus să mă duc la București. M-au operat la coloană, aveam paraplegie flască și am ajuns în căruț cu rotile“, explică Andrei.
După externare a ajuns acasă, la fiul și la soția sa, însă nu pe propriile picioare, așa cum visa.
Andrei Valentin, alături de soția și fiul său.
„În Constanța iar nu am avut ce să fac, pentru sănătatea mea. Așa că am plecat iar, însă de data asta la Târgu Mureș, unde am început proceduri de recuperare. Cu timpul am început ușor să-mi mișc picioarele, iar asta mi-a dat curaj. După șapte luni de tratament, însă am fost nevoit să revin în orașul meu, pentru că nu mai aveam bani ca să continui terapia. Aceasta nu este decontată de stat și practic acum sunt doar pe jumătate vindecat”, ne mărturisește resemnat bărbatul.
Andrei Valentin, pe vremea când își permitea să meargă la recuperări.
În vremurile bune, Andrei Valentin și soția lui erau colegi de muncă la hipermaket-ul Selgros din Constanța. Munceau cot la cot ca să-și întrețină copilul, însă de când el și-a pierdut puterea de a merge, tot greul a căzut în spatele soției.
„Știți de ce vreau să merg? Nu pentru mine, nu. Vreau să merg pentru băiatul meu de cinci ani, să-i fac lui un viitor și să fiu din nou stâlpul casei. Pentru asta mai am însă nevoie de cel puțin 15.000 de lei, ca să reiau recuperările” este dorința constănțeanului.
Concluzia: Andrei Valentin nu este un om ce așteaptă milă, nu este un cerșetor, ci un muncitor, care nu vrea altceva decât sprijin să se ridice. Odată ce se va revedea pe picioarele sale, va putea la rândul lui să-și sprijine familia.
Iată unde puteți dona pentru Andrei Valentin, dar și contactul lui direct:
Cont bancar:
RO26RZBR0000060020201339
Titular cont:
Andrei Valentin
Număr contact:
0786552784
Discussion about this post