Ai 18 ani, o iubită frumoasă, o familie care te iubește și o viață întreagă în față. Ai 18 ani și lumea întreagă e a ta. Nu te interesează că părinții tăi nu sunt bogați. Banii îi faci tu, când îți vine vremea. Doar ai putere și energie pentru orice.
Ai 18 ani și te simți de neînvins, de neatins, însă, soarta are alte planuri pentru tine. Într-o zi totul se schimbă, din cauza unui accident greu de explicat.
Iată ce i s-a întâmplat lui Mihai Olaru, un tânăr care și-a redescoperit speranța, în Constanța! Vă rog să citiți și vă rog, haideți să-l ajutăm împreună. Cu sprijinul nostru, acest puști va merge din nou!

50 de centimetri
24 iulie, este ziua în care destinul acestui tănăr cu poftă de viață s-a schimbat în mod radical. Atunci Mihai Olaru, prahoveanul de 18 ani pe care îl vedeți în pozele articolului, s-a aruncat într-o piscină gonflabilă de doar 50 de centimetri. Coloana lui a fost fracturată în urma impactului, iar băiatul a ajuns în stare gravă pe mâinile medicilor.
Părinții lui Mihai sunt oameni simpli, ca mine și ca dumneavoastră. Nu-și permit operații, tratamente speciale, însă au primit un ajutor de început, din partea semenilor, așa că au reușit să-și ducă copilul la un spital privat de renume din Constanța. Acolo, după intervenția personalului medical, Mihai a fost trimis mai departe la spitalul „Sfântul Sava” din București.

„Are nevoie de o campanie pe zona de Constanța și de fapt pe toate județele României! Trebuie să strângem toată țara bani pentru el, ca să facă un transplant de celule stem. Cazurile de fractură de coloană sunf foarte grave. Ajută mult dacă ne ajutați și voi cu mediatizarea!”, este apelul pe care voluntarii îl fac către noi și cititori.
Familia are nevoie acum de 500 de lei pe zi, pentru terapie. O avere de care bieții oameni nu dispun.
În căutarea zâmbetului pierdut

În acestă poză îl vedeți pe Mihai împreună cu iubita sa. Fotografia a fost făcută când cei doi trăiau o viață frumoasă împreună, când picioarele îi purtau în plimbări romantice prin parc, unde își furau săruturi. Acum însă romanța lor s-a transformat într-o dramă pentru supraviețuire, după cum o spune și sora tânărului.
„Este încrezător, chiar vrea să lupte! Mai leșină îi mai vine rău în timpul ședințelor de recuperare, dar nu renunță la bătălie, chiar dacă are momente când pica psihic. Este o minune de la Dumnezeu faptul că el are totuși o șansă să meargă și dacă voi veți fi cu noi, el se va ridica din scaunul cu rotile!”, ne declară cu glas tremurat sora lui Mihai, Gabriela Șandor.
Din păcate, aceasta este realitatea, sănătatea se și cumpără. Așa că dumneavoastră îl puteți ajuta de la distanță, pe Mihai să-și recapete atât puterea de a merge cât și zâmbetul pierdut.
Haideți să-i dăruim speranța drept cadou, pentru ziua lui de pe 29 septembrie. Atunci va împlini 19 ani.
Iată unde puteți dona:
CONT LEI: RO52BRDE300SV60455033000
CONT EURO: RO86BRDE300SV98004993000
Titular conturi: Gabriela Sandor, sora lui Mihai Olaru
De asemenea, aveți parte de informații noi și modalități prin care puteți ajuta, prin intermediul paginii de Facebook: Lupta Pt Seby | Facebook





