În perioada 8-11 septembrie, municipiul Tulcea va găzdui mai multe competiții sportive în cadrul evenimentului„ AEGYSSUS SPORT FEST”, ediția 2022, care a avut ieri deschiderea oficială.
Vor avea loc: competiții de kaiac-canoe, tenis de masă, streetball, șah rapid, triatlon (copii și adulți), atletism/semimaraton/cros, tenis de câmp.
Evenimentul a fost organizat la inițiativa unui parteneriat ce include Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea, Direcția Județeană de Sport Tulcea, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, alături de asociații și cluburi sportive locale.
„Anul acesta are loc prima ediție AEGYSSUS SPORT FEST, cu siguranță următoarele ediții vor beneficia de prezența unui public și mai numeros, de participanți din ce în ce mai valoroși. Acesta este obiectivul nostru, motivul pentru care ne implicăm și datoria noastră, ca autorități publice locale – să asigurăm cadrul necesar pentru stimularea performanței!”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni.
Deschiderea oficială a fost urmată de startul competiției de kaiac-canoe, în aplauzele tuturor celor prezenți la eveniment.








