Gheorghe Hagi, fericit după victoria cu FC Argeș: „Se vede că echipa are calitate”

Farul a reușit o victorie la trei goluri diferență în fața celor de la FC Argeș Pitești și a acumulat 21 puncte. 

Scorul reprezintă un succes obținut în urma unei prestații bune, solide. Acesta l-a mulțumit pe managerul echipei, Gheorghe Hagi, care la finele acestui joc din etapa a-10-a a SuperLigii s-a declarat încântat atât de rezultat, cât și de prestația elevilor săi:

„Am obținut trei puncte importante….o victorie frumoasă acasă cu un stadion plin. Am jucat bine, dar nu 90 de minute. Avem momentele noastre. Am pretențiile mele și vreau să avem o constanță în joc și să ducem jocul așa cum îl stabilim noi. Sper ca în timp toți jucătorii mei să ajungă dpdv fizic să reușească să ducă jocul 90 de minute. Chiar dacă nu avem constanță se vede că echipa are calitate. Sunt mulțumit de marea majoritate a jucătorilor. Dacă eram mai atenți în celalte meciuri în care am pierdut puncte puteam să avem mai multe puncte. Îmi doresc mai mult întotdeauna”, a declarat managerul Farului, Gheorghe Hagi.

Farul Constanța este pe primul loc în clasament cu 21 de puncte după 6 victorii și 3 rezultate de egalitate și un eșec, iar în etapa viitoare va juca vineri 16 septembrie, de la ora 21:00, în deplasare cu Petrolul Ploiești.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal