La 100 de km de Constanța, pe drumul ce leagă litoralul de Delta Dunării, situat între dealuri cu denumiri turcești se află orașul Babadag, oraș cu o istorie veche ce ascunde legende emblematice.
Una dintre legende ne spune că acum sute de ani, în vremuri îndepărtate, trăia un cioban care își conducea turma de oi în văile și dealurile din jurul a ceea ce este astăzi orașul Babadag. El știa să citească în stele și era mereu căutat de oameni, ca să le ghicească norocul în viață și să vadă ce le prevede destinul. De asemenea, păstorul era cunoscut la acea vreme și ca „Tatăl oilor” (Koyun Baba).
Într-o bună zi, în timp ce cutreiera prin pădurea deasă, pe cel mai înalt vârf, în locul unde se simțea el mai aproape de bolta cerească, Koyun Baba observă că oile sale ocoleau un anumit loc, în care se vedea o grămadă mare de bolovani.
Inițial, a crezut că o fi vreun mormânt, mai ales că știa din bătrâni că oile nu călcau niciodată peste un loc sfânt. La scurt timp după acest eveniment, pe când își ducea turma la păscut, s-a întâlnit cu câțiva învățați musulmani, care l-au întrebat dacă știe de mormântul lui Sarî Saltuk, un legendar gânditor turc și unde se află acesta.
Neștiind exact dacă acela o fi mormântul sau nu, le-a răspuns străinilor că a văzut în vârful muntelui, într-un luminiș un loc acoperit cu pietre, care ar putea fi mormântul mult căutat de ei. Aceștia l-au rugat să-i însoțească până la locul respectiv și ajungând acolo, clericii musulmani au început să sape, descoperind osemintele eroului căutat de atâta vreme chiar înainte de asfințitul soarelui. Pe acel loc, ei au construit un mausoleu, care există și în zilele noastre, chiar dacă au mai rămas numai câteva urme ale sale.
O asemenea veste s-a răspândit cu iuțeala vântului, iar oamenii de prin partea locului, români și turci deopotrivă, s-au grăbit să ajungă la locul sfânt, pentru a aprinde lumânări, să asculte Coranul și să se roage sfântului să le îndeplinească dorințele. Se spune că au avut loc multe minuni datorită acelui erou sanctificat, iar pelerinii se înghesuiau la mormântul sfântului musulman.
După ce a murit și ciobanul Koyun Baba, localnicii l-au îngropat pe acesta în vârful muntelui, chiar lângă sfântul musulman. Tot legenda spune că acolo unde a fost îngropat păstorul, pământul s-a despicat în două, pentru a însemna parcă mormântul. Și uite așa, pornind de la numele celor doi, sfântul mulsulman Sarî Saltuk și pastorul Koyun Baba, a fost creat toponimul Babadag, “baba” care înseamnă „strămoș” și „dagh”, care înseamnă “munte”.


O altă legendă despre Koyun Baba persistă, chiar și în zilele de astăzi
Localnicii spun că într-o noapte, Koyun Babaa a visat că un izvor extrem de puternic și cu apă fierbinte, despre care el știa, urma să erupă din vârful dealului, punând în pericol viața tuturor locuitorilor. Unii spun chiar că însuși Allah i-a spus în vis ce să facă, cert este că în zilele următoare, ciobanul și-a tuns oile și cu lâna lor a înfundat gura izvorului, prevenind un dezastru.
După ce urcă cei 267 de metri ai dealului, chiar și astăzi pelerinii lasă câte o bucată de material textil prinsă în ramurile copacilor în semn de respect față de fapta ciobanului Koyun Baba.






