2022 a fost un an lovit din toate părțile… ba de pandemia Covid-19, ba de războiul din Ucraina, ba de scumpiri în lanț. Toate acestea au creat panică în rândul cetățenilor, care au ajuns să trăiască cu frica zilei de mâine.
Nu pot uita începutul pandemiei Covid-19, când tot mai mulți oameni erau convinși că „mâine” nu vom mai avea ce pune pe masă. Putea să vină războiul (lucru care s-a și întâmplat), că nu puteai convinge pe nimeni să cumpere doar 2 litri de ulei, în loc de 20 sau să renunțe la sacul de făină și să cumpere doar o pungă. Lupta pentru provizii devenise pe viață si pe moarte!
Asta a fost în anul 20 20 (a se citi douăzeci douăzeci), în cea de-a doua parte a anului 2021, costurile de producție au făcut salturi uriașe. Prețurile petrolului, electricității, gazului natural, au atins cote foarte mari, lucru care a dus la scumpiri peste scumpiri. Apoi, începutul războiului a fost bomboana de pe colivă!
Disperarea românilor nu este însă una motivată, deoarece România este unul dintre cei mai mari producători de cereale și de semințe de floarea soarelui din Uniunea Europeană. Cu siguranță, România își poate hrăni locuitorii. Este adevarat că nu reușim să acoperim necesitățile cetățenilor când vine vorba de carnea de porc sau brânză. Această informație nu are însă de ce să ne îngrijoreze. Aceste alimente sunt importate, iar Comisia Europeana a facilitat acest lucru în timpul pandemiei prin deschiderea coridoarelor verzi, de-a lungul cărora, camioane cu alimente au făcut mii de drumuri între țări.
Problema care devine stringentă este războiul. Se încearcă scoaterea din Ucraina a materiilor prime necesare. Autoritatile din Bruxelles au încercat relaxarea anumitor reguli în sectorul agro-alimentar, dar diferența nu este una foarte mare. Din fericire și aici stăm bine, România având o capacitate de producție agricolă foarte bine pusă la punct.
România stă așa de bine, încât aruncăm peste 1,5 milion de tone de alimente. Aruncatul mâncării este un obicei imoral care contribuie la tonele de deșeuri existente deja. Poate ar fi timpul să renunțăm la „Cumpăr ca să fie acolo!”
