Ministerul Afacerilor Externe reamintește și reiterează cu insistență recomandările adresate cetățenilor români, încă din luna februarie a acestui an, de a evita călătoriile neesențiale în Federația Rusă, iar celor care se află temporar în această țară să ia în considerare părăsirea teritoriului Federației Ruse cât mai curând.
Totodată, MAE recomandă cetățenilor români prezenți pe teritoriul Federației Ruse să manifeste atenție sporită, să evite locurile în care sunt prezente adunări publice sau aglomerări mari de persoane și să nu se angajeze în desfășurarea unor eventuale acțiuni de protest sau alte manifestații care pot genera violențe stradale.
De asemenea, MAE reiterează recomandarea adresată și anterior cetățenilor români care se află pe teritoriul Federației Ruse să își înregistreze neîntârziat prezența prin intermediul platformei www.econsulat.ro utile.
Discussion about this post