Astăzi, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Tulcea, plutonierul adjutant șef, Adrian Apostol, a primit Distincția de serviciu pentru ,,îndeplinirea în condiții deosebite a misiunilor încredințate”, conform Ordinului Inspectorului General al Jandarmeriei Române, întrucât a acordat sprijin victimelor unui accident, în timpul său liber.
Distincția i-a fost înmânată de către inspectorul șef al IJJ Tulcea, colonelul Ion Bordei, în cadrul unei ceremonii la care a participat și personalul unității.
În data de 2 iunie 2022, subofițerul a intervenit pentru a acorda ajutor victimelor unui accident de circulație produs la ieșirea din localitatea Izvoarele, județul Tulcea. El se afla în timpul liber, în autoturismul personal, când a observat două mașini implicate într-un accident.
A mers imediat către mașinile avariate pentru a acorda ajutor victimelor, a solicitat sprijinul echipajelor de salvare, iar apoi a scos bornele bateriilor pentru a preveni izbucnirea unui incendiu. A acordat primul ajutor unui bărbat, care era încarcerat în autoturism și l-a liniștit până la sosirea echipajelor medicale. A sunat imediat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și până la sosirea echipajelor de urgență s-a asigurat că victimele nu prezintă leziuni care le-ar putea pune în pericol viața.
Discussion about this post