Lacul Techirghiol, cel mai întins lac sărat din România, a secat pe o distanță de cel puțin 50 de metri și se retrage pe zi ce trece tot mai mult.
Celebrul nămol cu proprietăți terapeutice este și el mai puțin, iar cei care-l folosesc pentru tratament sunt îngrijorați. Lacul Techirghiol nu poate fi salvat decât de ploi pentru că zona este considerată sit natural, iar oamenii nu pot interveni.
Lacul Techirghiol arată ca un decor dintr-un film trist. Locul de relaxare animat cândva de mii de oameni, este acum o fâşie largă de pământ uscat. În locurile unde era apă, acum a început să crească iarba.
„A fost seceta toată vara și… nici nu prea-și mai dau interesul așa. Ar trebui curățate malurile pentru că este unicul nămol din lume care ne face bine”, a declarat o turistă.
Văzut de pe faleză, peisajul este dezolant. În mod normal, nivelul apei ar trebui să ajungă până la ponton, însă tot malul a secat, iar barca a rămas înțepenită în nămol. Nivelul de-acum este că-n anii ’60.
„S-au retras apele fiindcă este un lac neconectat, de fapt de-asta este atât de sărat. Este un lac natural, este un lac sărăturos, este un lac a cărui mineralizare a substanței organice merge mai bine cu cât salinitatea crește”, a transmis Adrian Bîlbă, doctor în științe.
„Este un motiv de-ngrijorare, nu putem să negăm acest lucru, există un motiv de-ngrijorare, am semnalat acest lucru către autoritățile competente”, a declarat Robert Nenciu, purtător de cuvânt la Primăria Techirghiol.
Lacul avea peste șapte kilometri și jumătate și o adâncime ce atingea și nouă metri. Chiar dacă nămolul este mai concentrat pe fundul lacului în urmă secării, cu siguranță va fi mai puțin, iar asta s-ar putea reflectă inclusiv în prețul terapiilor. Singura soluție rămâne ploaia, însă nici aceea n-ar trebui să fie abundentă, pentru că ar strica echilibrul salin. Prea multă apă dulce ar încetini procesele sapropelice.
„Și nouă și pacienților ne convine mai mult starea actuală. Dacă era apa diluată nu era bine pentru că atunci proprietățile nu sunt aceleași”, a precizat Carmen Oprea, medic în cadrul Sanatoriului Balnear Techirghiol
Mii de români se tratează săptămânal la Techirghiol, fie vara, fie iarna, iar terapii cu nămol extras de aici se fac în toate centrele de recuperare de pe litoral și din țară.





