Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale (MApN) anunță că în perioada 24 octombrie – 11 noiembrie are loc o nouă campanie de recrutare și selecție pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României pe locurile rămase neîncadrate în 2022.
Un număr de 417 locuri de rezervişti voluntari au ramas disponibile (ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați), în unităţi militare din București și 19 judeţe – Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Vaslui și Vrancea.
Persoanele interesate, care se prezintă la centrul militar în perioada menționată, vor primi informații despre avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecția, unitatea sanitară militară unde se va face examinarea medicală, unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situația în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii.
Candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcțiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor și corespondența specializărilor dobândite în viața civilă cu armele/serviciile și specialitățile militare, informează reprezentanții MApN.
Cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar vor completa la centrul militar o cerere de înscriere și vor prezenta următoarele documente:
– actul de identitate, în original şi în copie;
– certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii;
– acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;
– permisul de conducere valabil, eliberat de către autoritățile române, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;
– livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.
Persoanele care doresc informații suplimentare se pot adresa centrelor militare zonale, judeţene sau de sector.
Legislația actuală prevede o serie de măsuri care au ca scop creșterea atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar. Potrivit sursei citate, cele mai semnificative măsuri se referă la:
– creșterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcţie, la care se adăugă solda gradului deţinut;
– creșterea cuantumului indemnizației de instalare, prin adăugarea la solda de funcţie, a gradațiilor și a soldei de comandă, pe lângă solda de grad;
– eliminarea obligației privind restituirea cheltuielilor de recrutare şi selecţie, în situația nesemnării/ nefinalizării contractului;
– eliminarea limitărilor privind plecarea rezerviștilor voluntari în străinătate;
– crearea posibilității repartizării în funcție, fără a mai susține probele de selecție, a rezerviștilor proveniți din cadre militare în activitate și soldați/gradați profesioniști, în primul an de la trecerea în rezervă.
Discussion about this post