O mașină în care se aflau trei adulți și un bebeluș a luat foc ieri în Pasajul Unirii, dim București, iar imaginile ai făcut înconjurul internetului. În filmarea de pe camerele de supraveghere se vede cum adulții coboară, iar una dintre femei ia repede bebelușul, apoi toți se îndepărtează de autoturismul cuprins din ce în ce mai puternic de flăcări.
S-a întâmplat la o oră la care era trafic intens și în zonă erau foarte multe mașini. Unii au coborât și și-au lăsat automobilele în pasaj. Alții au mai rămas pentru câteva minute și s-au uitat la vehiculul care ardea. Nimeni nu a intervenit cu un stingător, până la sosirea pompierilor. De ce? – s-au întrebat foarte mulți dintre cei care au văzut imaginile.
Multe răspunsuri au prezentat ca motiv teama, însă psihologii mai au o explicație, în cazul evenimentelor dramatice. Se numește Bystander sau Sindromul psihologic al martorului și se manifestă frecvent și în cazul accidentelor, când toată mulțimea adunata să vadă ce se întâmplă mai degrabă filmează decât să sune la 112, după ajutor.
Fenomenul numit efectul martorului sau al spectatorului ori Bystander a fost scos în evidenţă de psihologii Bibb Latane şi John Darley. Cu cât se află mai multe persoane în jurul celui care are nevoie de ajutor, cu atât este mai puțin probabil că cineva să îl ajute, spun cei doi psihologi, iar asta pentru că oamenii se gândesc că îl vor ajuta alții. Experții în psihologie socială vorbesc despre dispersarea responsabilității: nimeni nu se mai simte responsabil personal de evoluția lucrurilor. În aceste condiții, pentru cel care are nevoie de ajutor, cel mai bine este să i se adreseze unui singur om și să îi ceară punctual sprijinul.
Din fericire, în urma incendiului de ieri, din Pasajul Unirii, cei patru ocupanți ai mașinii au scapăt teferi. La fel și ceilalți oameni aflați în trafic în acele momente, în pasaj.
Discussion about this post