Weekendul acesta, dar și următorul (29 octombrie – 30 octombrie) Tomis Mall va fi gazda Cupei Sport Pentru Sănătate la Tenis de Masă, turneu județean pentru amatori ajuns la cea de-a șaizeci și treia ediție, ce se va bucura de participarea a zeci de pasionați ai ping-pongului care și-au confirmat deja prezența.
Înscrierile rămân deschise până în joia premergătoare turneelor, când va avea loc tragerea la sorți a tablourilor de concurs, așa că invitația organizatorului – Andrei Radu Dan, de la Asociația Sport Pentru Sănătate rămâne valabilă pentru toți cei care vor să-și petreacă sfârșitul de săptămână într-un mod plăcut și sănătos: „Vino la masa de joc! Alege să faci sport pentru sănătate!”.
„Turneul este structurat astfel încât fiecare participant să-și găsească loc la masă. Avem turnee pentru jucătorii începători – Liga Starter, pentru cei intermediari – Liga Challenge, dar și pentru cei experimentați – Liga Master și avansați – Superliga. Iar competițiile sunt concepute cu un sistem de joc bazat pe grupe, astfel încat fiecare participant să petreacă cel puțin două ore la masa de joc, adică la sfarșitul zilei să poată spune cu mâna pe inimă că, într-adevar, a făcut sport pentru sănătate”, ne-a precizat acesta.
Programul competițional al lunii octombrie este urmatorul:
- 22 octombrie (sâmbătă) – Liga Starter (nivelul 4 – amatori începători);
- 23 octombrie (duminică) – Liga Master (nivelul 2 – amatori experimentați);
- 29 octombrie (sâmbătă) – Superliga (nivelul 1 – amatori avansați);
- 30 octombrie (duminică) – Liga Challenge (nivelul 3 – amatori intermediari).
Iubitorii tenisului de masă se pot înscrie la aceste competiții accesând pagiana de Facebook a Asociației Sport Pentru Sănătate sau sunând direct organizatorii.
„Satisfacția mea este că lunar, pe lângă jucătorii cu vechi state în concurs, veteranii, așa cum îmi place mie să-i numesc, se înscriu noi participanți care intră în această comunitate fantastică formată din jucătorii de tenis de masă constănțeni. Iar luna trecută am avut chiar 3 participanți din Ucraina, dintre care doi au fost tată și fiu, care au lăsat o impresie excelentă. Vă aștept cu mic cu mare la mișcare, la masa de joc”, a concluzionat Andrei Radu Dan, președintele Asociației Sport Pentru Sănătate.
Partenerii evenimentului sunt Tomis Mall, gazda evenimentului sportiv, Biblioteca Județeană Constanța, care premiază laureații cu cărți și Observator Constanța.
Asociația Sport Pentru Sănătate este o organizație non guvernamentală, non-profit, independentă, care susține și promovează sportul, încurajează și facilitează practicarea acestuia, dezvoltând programe și evenimente sportive de interes general pentru educarea motivațională pozitivă a oricărui individ, în sensul menținerii, ameliorării și îmbunătățirii sănătății fizice, psihice și spirituale a oamenilor.
Discussion about this post