Automatizarea avansată a proceselor, Inteligenţa Artificială aplicată, Biotehnologia, Programarea avansată şi Utilizarea tehnologiilor verzi sunt câteva dintre tehnologiile-cheie pe care România ar trebui să le utilizeze la scară largă pentru a avea rezultate pe termen lung şi pentru a-şi reduce decalajul de dezvoltare faţă de restul Europei, arată un raport realizat de McKinsey Global Institute.
Potrivit documentului, intitulat „Securing Eu-rope’s future beyond energy: Addressing its corporate and technology gap”, ţările membre UE-30 (cele 27 de ţări membre UE, alături de Norvegia, Elveţia şi Regatul Unit al Marii Britanii) sunt eclipsate de SUA în ceea ce priveşte adopţia la scară industrială a tehnologiei.
„Dacă Europa nu va reuşi să valorifice aceste tehnologii, companiile de pe continent ar putea pierde între 2- 4 trilioane de euro pe an până în 2040. Această valoare este echivalentul a 30-70% din creşterea prognozată pentru Produsul Intern Brut european între 2019 şi 2040, a aproximativ 90% din cheltuielile actuale pentru programe sociale la nivel european sau a 500 de euro ca venit lunar universal pentru fiecare cetăţean european. România este depăşită de concurenţii non-europeni în ceea ce priveşte utilizarea tehnologiei la scară industrială. Pentru că a devenit relativ recent un stat UE, România va trebui să egaleze şi chiar să depăşească acţiunile altor state astfel încât să permită companiilor sale să fie competitive”, susțin realizatorii studiului.
Specialiştii susţin că autorităţile române ar putea sprijini trei iniţiative prin care companiile să se dezvolte mai rapid şi mai liber, prin care să se extindă internaţional, să atragă finanţare pentru extindere şi să concureze de la egal la egal cu alte companii: creşterea gradului de conştientizare asupra importanţei tehnologiilor transversale pentru competitivitatea României şi a UE; preluarea conducerii sau colaborarea cu alte state membre în implementarea iniţiativelor la nivelul UE; sprijinul politic pentru adoptarea unor astfel de iniţiative în cadrul instituţiilor UE.
România se bucură, totuși, de rezultate relativ bune în tehnologii, precum Programarea avansată, Modelul „Zero Trust” şi Inteligenţa Artificială aplicată, iar aceste rezultate se datorează eforturilor unor companii locale, precum Bitdefender, UiPath, TypingDNA, DRU-ID, RayScape, Lumen şi a numeroase start-up-uri, conform analizei McKinsey & Company.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post