În zilele noastre, tot mai mulți părinți aleg programele afterschool. De cele mai multe ori, un astfel de program reprezintă soluția optimă în cazul în care aceștia au joburi full time și nu își pot lua copiii de la școală la orele impuse de orarul unităților de învățământ. Pe lângă activitățile clasice, precum făcutul temelor sau joaca, micuții au acum șansa de a practica și diferite sporturi, după ore, în cadrul programului de afterschool lansat, în premieră la Constanța de școala de dans Black Sea Dance Studio. Copiii au ocazia să-și consume energia și să se dezvolte armonios prin activitățile sportive pe care clubul de dans le pune la dispoziție.
„„Activitatile sportive zilnice nu exista la nivel primar la noi in țară, am gândit acest afterschool să fie în sprijinul părinților,astfel incat la ora 5, când își iau copiii, să fie și cu temele făcute, și cu o oră de sport efectuată. Avem servicii de catering, mănâncă de prânz, avem transport propriu, intre 11.30- 12 30 preluăm copiii, la ora unu vine doamna învățătoare, fac temele până la trei și jumătate, iar apoi, până la ora 5, sport. Luni au gimnastică, marți, balet, miercuri fac dansuri, joi avem jocuri sportive, iar vineri mergem la tenis. Facem și demersuri pentru înot, aikido, a spus Alina Filipescu, fondatoarea școlii de dans.
Activitățile sunt făcute astfel încât să îmbine utilul cu plăcutul. Copiii învață jucându-se, au parte de o masă sănătoasă în fiecare zi, iar sportul, pe lângă numeroasele beneficii fizice pe care le are, le dezvoltă și spiritul de echipă, disciplina și perseverența. Antrenorii sunt aleși cu grijă, iar cei mici se simt ca într-o familie și vin cu drag, zi de zi să învețe lucruri noi.
Cu 22 de ani de istorie în spate, Black Sea Dance Studio este una dintre cele mai performante școli de dans din Constanta, oferind servicii de calitate micuților sportivi. Alina Filipescu, fondatoarea clubului sportiv, este absolventă a Facultatății de Drept din cadrul Universității Spiru Haret din Constanta și a școlii Naționale de Antrenori din Reghin, totodată fiind antrenor și arbitru oficial al Federației Române de Dans Sportiv. Din 2000 și până în prezent este antrenorul principal al Clubului Black Sea Dance Studio.
Încă de la grupele de copii începători, toți cei care doresc să danseze au parte de cele mai bune informații, prezentate într-un mod accesibil, adaptat pe segmente de vârstă: 2 – 3 ani, 4 – 5 ani, 6 – 9 ani sau 10 – 14 ani. Pentru prichindeii până în trei ani, școala oferă cursurile Mommy and me, unde mămicile se pot distra alături de copii.
Activitatea școlii de dans este orientată atât spre dansul ca activitate recreativă, cât și spre latura de performanță a urmatoarelor discipline:dans sportiv,balet clasic,gimnastica ritmică și aerobică. Seriozitatea și profesionalismul sunt reflectate în numeroasele titluri și medalii naționale și internaționale câștigate de-a lungul timpului. Părinții își aduc cu drag copiii, iar cei mici sunt cei mai încântați.
„Am găsit cei mai frumoși oameni, sunt instructori minunați care îi învață pe copii, nu doar balet, ci și disciplină”, a spus mama unui elev al școlii de dans.
Pachetul de bază pentru afterschool pornește de la 800 de lei pe lună și include program recreativ, supraveghere și îndrumare pentru efectuarea temelor.
Opțional, se adaugă: masa 20 lei/zi, transportul 8 lei/zi și activitatea sportivă, al cărei preț este de 250 de lei pe lună.
Discussion about this post