Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a lansat campania națională „Reciclăm în România”, care are un buget de 10 milioane de lei și va fi derulată împreună cu AFM începând din 1 decembrie în online și din 15 decembrie pe toate celelalte medii sub sloganul „Unele lucruri merg mai bine separate. La fel și deșeurile. Colectează separat!”.
Obiectivul principal este responsabilizarea tuturor jucătorilor de pe lanțul de colectare, respectiv de reciclare.
„Mesajul principal este unul de responsabilitate. Fără să fim uniți în jurul acestui obiectiv, de a crește gradul de colectare separată și gestionare eficientă a deșeurilor, nu vom putea mișca nimic. Responsabilitatea este mai ușor de aruncat decât deșeurile. Dar dacă suntem cinstiți cu noi înșine și știm că avem o problemă, numai atunci putem începe să o rezolvăm. Ne propunem ca atât reciclarea per ansamblu, cât și scopul bine definit al campaniei, colectarea separată, să devină, împreună, un subiect despre care să se scrie”, a declarat ministrul Tánczos Barna.
Campania își propune să schimbe comportamentul astfel încât separarea deșeurilor să devină un demers firesc în majoritatea familiilor din România.
„Să fie un reflex, dobândit, de fiecare generație. De la cei mici, la seniori. De la cei cu studii superioare sau medii la cei fără. Vrem să derulăm o campanie vie, cu personaje reprezentative în care cetățenii să se regăsească. O campanie vizibilă atât prin mediile în care va fi difuzată, TV, on-line, sau panotaj stradal, cât și prin articolele de presă”, a mai adăugat ministrul.
Potrivit acestuia, schimbarea se va vedea peste 5 sau 10 ani, căci este nevoie de mult timp pentru schimbarea anumitor percepții și comportamente.
„Suntem conștienți că pentru a determina schimbări de percepții și comportamente ai nevoie nu de un an de campanie, ci de 5 sau de 10 ani. Într-un an, după ce vom măsura, vom vedea cum și cu cât a crescut gradul de informare al cetățenilor cu privire la colectarea selectivă și dacă s-a modificat și gradul efectiv de colectare selectivă și reciclare. Dar cea mai mare așteptare este legată de informare și educare – oamenii să aibă informațiile corecte despre ce înseamnă pentru mediu și pentru comunitate să colectezi separat. Și să nu uite că este obligatoriu să colecteze separat, conform legii”, a mai subliniat Tánczos Barna.
Discussion about this post