Dacă mărimea contează, nici nu mai are rost să scriem acest articol, cu draga noastră Constanța, pe listă. Bine, hai totuși s-o facem și să vedem cum ne putem compara cu două târguri de Crăciun din țară, unul cu o tradiție de 15 ani la Sibiu și altul abia născut din viziunea producătorilor Untold-Neversea și organizat în Parcul Drumul Taberei din București.
Nu o să insistăm pe cifre, numărul căsuțelor, întindere, pentru că aici e firesc ca Bucureștiul să domine, atât cu Târgul de Crăciun din Piața Constituției, cât și cu West Side Christmas Market, cum a fost denumit Târgul de Crăciun din cartierul Bucureștean Drumul Taberei.
Am ales această imagine aeriană, ca să vorbim despre principalele puncte forte de la West Side.
După cum vedeți în imagini, vorbim despre un parc sistematizat, reabilitat, care iese în evidență prin acel pod modern, ce poartă perdeaua de lumini. Adică, vedem în această imagine ce NU are Constanța: Un parc adevărat și elemente care să scoată o zonă în evidență.
Bun, târgul de Crăciun din Constanța, în teorie, în acte, în anunțurile oficiale, este organizat într-un parc, cel al Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski. Însă, în comparație cu Herestrăul Bucureștiului, sau cu Drumul Taberei, ce avem noi aici, în centrul Constanței, nu prea poate să fie numit parc. În cel mai bun caz este un spațiu de dimensiuni reduse, pentru relaxare.
Să ne uităm puțin și la Sibiu! Aici târgul de Crăciun este organizat între clădiri istorice, în Piața Mare. Avem și noi o piață, după cum bine știți, Piața Ovidiu, care, de asemenea, este îmbrățișată de clădiri monument, precum cea a Muzeului Național de Istorie și Arheologie. Și aici un târg poate fi amenajat fără probleme.
Avantajul principal este acela că te poziționezi și aproape de mare, deci rămâi în ideea turistului, care vrea să-ți vadă și târgul, dar să zărească și marea. Mai scutești și deranjul pe care trebuie să-l faci într-un parc, acolo unde lumea calcă haotic pe spațiul verde și poate produce stricăciuni.
În plus, orice decoruri aduci, acestea nu vor putea niciodată să redea atmosfera de basm pe care o oferă clădirile vechi. Ele sunt și cheia succesului la Sibiu, acolo unde evenimentul este deja la ediția cu numărul 15.
Există sigur și plusuri, când vorbim despre Constanța. Deși la capitolul mărime pierde fără drept de apel, târgul este organizat decent, caruselul adus aici e relativ cu bun gust, iar reproducerea Ieslei Nașterii Mântuitorului este de apreciat, pentru că scoate în evidență adevărata însemnătate a Crăciunului.
Ce strică este, însă, triumfala laudă de sine. Iată ce portret a făcut autoritatea locală târgului de Crăciun din Constanța:
„Cine va ajunge măcar o dată la Târgul de Crăciun din Constanța, organizat în perioada 30 noiembrie – 25 decembrie în Parcul Oleg Danovski, va putea spune cât de magică este experiența de a te plimba printre căsuțele sărbătorilor, printre luminile strălucitoare, în timp ce, pe fundal, răsună cele mai cunoscute colinde.“
„Parcul Oleg Danovski din Constanța se va transforma în cel mai spectaculos parc festiv organizat, vreodată, în orașul de la malul mării.“
Partea grea este, de fapt, să ajungi până în centrul Constanței, la minunatul eveniment. Ghirlandele încă luminează drumul utilajelor neobosite, iar gropile așteaptă să ningă, măcar așa s-or umple și ele.
Discussion about this post