Poliția Română transmite: „Gândește! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepsește! Sună responsabil!”
Poliția Română derulează în această perioadă, la nivel național, o campanie de conștientizare, atât în rândul copiilor, dar și al adulților cu privire la consecințele pe care le are apelul fals la numărul unic de telefon, 112.
Astfel, polițiștii vor să atragă atenția cu privire la consecințele la care se expun persoanele care nu au înțeles că fiecare minut contează în salvarea unei vieți.
Din punct de vedere legislativ, pedepsele sunt pe măsură, căci: „alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii”.
De asemenea este interzisă și apelarea abuzivă a acestui număr, căci riscăm cu siguranță o amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii.
Discussion about this post