La finele acestei săptămâni opt sportivi români participă la întrecerile Campionatul European de Kung-Fu”, competiție găzduită de Complexul Sportiv „ŢSKA” din Sofia, Bulgaria.
Din România, de la Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact va participa un lot format din 8 sportivi, membrii ai C.S. „Marea Neagră”
Din lot fac parte următorii sportivi:
La seniori: Tudor Bocai şi Cosmin Marian Iacoblev.
La juniori: Vlad Bocai, Iustin Valentin Iordache şi Cristina Nicol Teodorescu.
La copii şi mini-cadeţi (-14 ani): Sofia Irina Crăescu, Maria Andrada Grozeanu şi Rareş Flore.
Sportivii vor fi însoţiţi de Florin Iordănoaia şi Mihai Cîju.
Aceştia vor participa la mai multe probe, la „Taolu Tradiţional”, „Taichi Tradiţional”, „Qi-Kung”, „Tuishou” şi „Sanda Light-Fighting”.
,,Este un campionat la care participăm cu cinci sportivi consacraţi, de la care aşteptăm obţinerea unor medalii, dar avem în lot şi trei sportivi începători, care se află la prima ieşire din ţară, la un astfel de concurs. Aceştia sînt Cristina Nicol Teodorescu la junioare (16-17 ani), Rareş Flore la mini-cadeţi (12-13 ani) şi Maria Andrada Grozeanu la copii II (10-11 ani). Sperăm ca aceştia să se integreze echipei şi să obţină rezultate notabile.
Campionatul se va desfăşura în condiţii destul de dificile, datorită faptului că sportivii din ţările non-UE, nu au obţinut vize de intrare, iar cei din estul Europei, care participau în mod normal, nu vor mai veni în Bulgaria. Iniţial s-a dorit organizarea în paralel şi a unei cupe mondiale, cu participarea sportivilor din afara Europei, dar aceştia nu au primit vizele de intrare, datorită situaţiei Bulgariei, privind admiterea în Spaţiul Schengen. Din acest motiv, campionatele noastre mondiale, pe care dorim să le organizăm în Europa, sînt puse sub semnul întrebării, pentru că teama de imigranţi din rîndul sportivilor este reală şi ţările europene nu le vor acorda vize de intrare. În plus, în situaţia refuzului sportivilor de a se întoarce în ţările lor, organizatorii pot să fie amendaţi cu sume foarte mari!,, menționează oficialii clubului de pe litoral.
Discussion about this post