Farul Constanța a ratat un prim obiectiv de performanță din acest sezon, prin eliminarea din Cupa României. Formația condusă de managerul Gheorghe Hagi nu a făcut decât un egal cu CFR Cluj și trupa constănțeană a ratat calificarea în sferturile de finală ale celei de-a doua competiții interne.
La finalul confruntării cu echipa din Cluj, Gheorghe Hagi a declarat:
„Nu poți să strici un meci din minutul 2 (Borza – eliminat)…și apoi jucătorul adversar joacă tot meciul. O regie făcută cu targa, și-a revenit așa imediat și a jucat tot meciul. Părerea mea este că a stricat meciul…nici nu s-a dus la VAR să vadă faza.
Era un meci important cu CFR Cluj, decisiv, un derby pentru că au jucat primele două echipe din clasament din campionat și era un meci de care trebuia vorbit” Noi am făcut un lucru mare la Constanța într-o perioadă în care toți se dezbină. Sper să nu vină cineva să ne dezbine pentru că în România e posibil orice. Am luat un nume mare, un brand dorit de toți constănțenii. Noi am respectat tot ce era nevoie. Și Ajax cu FC Amsterdam s-au unit în 1965 și nu au fost suspendați. Noi am luat numai un brand, în rest suntem aceeași societate. Suntem o societate fără datorii, care a ieșit cel mai bine la licență până acum.
Suntem singurul club care are stadion privat, un club cu patrimoniu. Cine nu vrea să ne dezvoltăm? Sper ca toți să vină alături de mine să facem Farul puternic chiar dacă poate unii nu vor.
Sper să se facă și stadionul. Până nu îl văd făcut, în 2025 așa cum mi s-a promis, eu nu dorm bine noaptea. Eu nu vreau să fie nimic al meu, eu voi rămâne cu numai 10% pentru că atât pot. Vreau parteneri care să vină alături de mine să facem performanță'”, a spus Gheorghe Hagi.
Discussion about this post