Istoria s-a repetat atât pentru Croația, cât și pentru Brazilia.
Ca și acum patru ani Croația, reușește calificarea în semifinale în urma executării loviturilor de departajare, în timp ce istoria s-a repetat și pentru selecționata „cariocas” care părăsește competiția supremă tot în faza sferturilor de finală.
Așa că sferturile de finală ale Campionatului Mondial de fotbal din Qatar au debutat cu victoria dramatică a Croației în fața Braziliei, la loviturile de departajare. A fost Croația – Brazilia 1-1 (4-2 la loviturile de departajare).
Brazilia a început jocul în forță și a reușit câteva incursiuni care au pus în pericol poarta croată. Aflat într-o zi de grație, portarul croat Livakovic a fost omul meciului, paradele sale menținând multă vreme tabela neschimbată.
După 90 de minute de joc, cele două formații prezentau un raport al posesiei foarte echilibrat, dar la nivelul șuturilor pe poartă a existat o diferență covârșitoare în favoarea brazilienilor.
În prelungirile primei reprize suplimentare, Neymar a reușit să deschidă scorul după o fază superbă pornită de la el. După o combinație cu Paqueta, îl driblează pe Livakovic și înscrie în poarta goală.
Când brazilienii se pregăteau de sărbătoare, nou intratul Orsic a reușit o pătrundere și o pasă în centrul careului la Petkovic, care a adus egalarea cu un șut deviat.
La loteria loviturilor de la 11 metri, Croații au marcat prin Vlasic, Majer, Modric și Orsic, în timp ce pentru brazilieni au transformat Casemiro și Pedro, iar Rodrygo și Marquinhos au ratat.
Brazilia se oprește din drumul spre câștigarea trofeului, în sferturile de finală, iar vicecampioana mondială din 2018 Croația este din nou în semifinale.









